Germanii sunt cei mai îngrijorați din Europa, în ce privește afirmarea Islamului în zonă
2 din 5 germani se simt amenințați de Islam, depășindu-i astfel pe portughezi, francezi, olandezi, danezi, potrivit unui sondaj efectuat de săptămânalul Die Zeit.
2 din 5 germani se simt amenințați de Islam, depășindu-i astfel pe portughezi, francezi, olandezi, danezi, potrivit unui sondaj efectuat de săptămânalul Die Zeit, care a publicat câteva extrase miercuri, 1 decembrie 2010.
"Comparativ cu Franța, Țările de Jos și Danemarca, Germania domină în înțelegerea rigidă și intolerantă față de religiile străine", a declarat șeful acestui studiu universitar, sociologul Detlef Pollack.
Majoritatea germanilor nu vede aproape niciun aspect pozitiv în Islam, a spus el, într-un interviu publicat în ediția de joi a săptămânalului.
Doar 28,4% dintre germanii occidentali și 19,5% dintre germanii răsăriteni cred că musulmanii ar trebui să aibă dreptul să-și construiască moschei și minarete în Germania, potrivit unui sondaj asupra a 1.000 de oameni, din fiecare dintre cele două părți ale Germaniei, Franța, Danemarca, Țările de Jos și Portugalia.
În schimb, 55,4% dintre danezi, 65,6% francezi, 67,1% olandezi și 73,5% portughezi cred că musulmanii ar trebui să fie autorizați.
Elveția a aprobat în 2009, cu 57,5%, o reformă a Constituției elvețiene de interzicere a noilor minarete, stârnind un val de proteste în întreaga lume.
72,6% dintre germanii occidentali și 70,5% dintre germani asociază Islamul cu cuvântul fanatism, față de 69,2% danezi, 40,9% francezi, 73,7% olandezi și 54,3% portughezi.
"Islamul este văzut într-o manieră extrem de critică în toate țările europene", mai apreciază Pollack. "Toți întrevăd un potențial conflict în viitor" legat de Islam, a spus el. "Totuși, alte țări pot vedea, de asemenea, și aspectele pozitive ale Islamului".
Germania s-a confruntat în ultimele luni cu o dezbatere violentă privind integrarea străinilor, în special a musulmanilor. Președintele federal, Christian Wulff, a stârnit dezbateri acerbe, chiar si personal, susținând că Islamul aparține din start și Germaniei.