Ghid de dezvoltare comunitară, lansat la Iaşi

Social

Ghid de dezvoltare comunitară, lansat la Iaşi

Organizaţia World Vision România, în parteneriat cu Grupul de Acţiune Locală „Ştefan cel Mare“ din Iaşi, a lansat ieri la Hotel Astoria din Iaşi primul ghid de dezvoltare comunitară din România, în cadrul conferinţei „Rolul parteneriatului în dezvoltarea rurală“.

Ghidul de dezvoltare comunitară este rezultatul proiectului „Ajutaţi copiii să spere“, care s-a derulat între anii 1997-2011 în comunele Aroneanu, Cepleniţa, Costuleni, Golăieşti şi Vlădeni din judeţul Iaşi. „La nivel local, în acest proiect de dezvoltare comunitară s-a lucrat cu autorităţile locale, cu membrii comunităţii, cu familiile şi copiii acestora, dar şi cu preoţii parohi. Vorbim despre implicarea preoţilor pentru că Biserica se bucură de o încredere mare din partea populaţiei. Alături de profesori şi de autorităţile locale, preotul este o persoană importantă în comunitate. Proiectele de dezvoltare comunitară au ca ţintă asigurarea bunăstării copiilor la nivel local. World Vision colaborează cu membrii comunităţii. Aceştia sunt ajutaţi să ajungă cu sprijinul nostru să recunoască problemele din comunitate, care sunt resursele pe care le au la dispoziţie, pentru ca ulterior să căutăm cele mai bune modalităţi de rezolvare“, a spus Mirela Slusaru, specialist comunicare în cadrul World Vision România. Din anul 2009, Biroul World Vision din Iaşi implementează în zona oraşului Negreşti proiectul de dezvoltare comunitară „Un viitor mai bun pentru copiii noştri“. (C. Ciofu)