Grupul de lucru al profesorilor de religie suceveni, la Mănăstirea Dragomirna
În această perioadă, continuă seria grupurilor de lucru ale profesorilor de religie suceveni, întâlniri metodice, culturale și spirituale, de învățare colaborativă și experiențială, care au ca obiective instrumentalizarea învățării cu bucurie, la ora de religie, creșterea motivației pentru învățarea continuă și redimensionarea dialogului didactic profesor-elev în vederea dezvoltării de competențe-cheie, generale și specifice dezirabile, interconectate și de durată.
Grupul de lucru al profesorilor de religie din zona Suceava, Motivație și inovație în predarea creativă a religiei, s-a desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic și cu sprijinul maicii starețe, stavrofora dr. Maria-Magdalena Gherghina, în Sala de conferințe – Casa „Sfântul Paisie” a Mănăstirii Dragomirna, lăcaș medieval bisericesc care impresionează prin valoarea culturală, vechimea şi valoarea construcției, eleganța, volumetria și originalitatea stilului arhitectural, despre care marele nostru istoric Nicolae Iorga, în lucrarea sa Neamul românesc din Bucovina, afirma: „Vederea bisericii este o uimire de bucurie. E înaltă si îngustă ca o cutie de sfinte moaşte şi e unul dintre cele mai strălucite monumente ale vechii noastre arhitecturi, iar pentru Crimca un titlu veşnic de glorie”.
Programul sesiunii lucrative a fost, și de această dată, unul dens și complex, însumând șase ore de formare profesională și personală a profesorilor, multidimensional și interactiv: tur ghidat al mănăstirii – Printre ziduri de cetate, istoria Dragomirnei între legendă și adevăr – biserica schitului, biserica mare, muzeul, cetatea și egumenia; Urcuș duhovnicesc spre amvonul Mitropolitului Anastasie Crimca, prezentare de carte – Anastasie Crimca – un mitropolit înțelept, Stavrofora Maria Magdalena; patru sesiuni de lucru și de învățare colaborativă, open-space; recenzarea celui mai recent volum al Editurii Crimca, Rugăciunea „Tatăl nostru”, un comentariu pentru omul grăbit, ce poartă semnătura Înaltpreasfințitului Părinte Calinic; prezentarea concluziilor pe sesiuni, sumarizare și follow-up.
Să descoperim și să redescoperim, din nestăvilirea de informații și emoții cu care ne-a învăluit necontenit maica stareță, tezaurul cultural, liturgic, istoric, literar, artistic și duhovnicesc al Dragomirnei a fost o mereu repetată uimire-încântare-bucurie. E o experiență înalt de adâncă să descoperi povestea adevărată a unor astfel de binecuvântate locuri, filtrată prin erudiția unui cândva dedicat și pasionat profesor de istorie, la care s-a mai adăugat și un doctorat între timp, și prin profunzimea spirituală a unui pedagog de cuminte și smerită bucurie, cum ni se dovedește de fiecare dată a fi măicuța Maria-Magdalena.
Iar dintre repetatele uimiri, întâlnirea cu cele câteva manuscrise ieşite din şcoala de caligrafi şi miniaturişti de la Dragomirna, cu Evangheliarul ferecat în 1557, sau crucea din lemn de abanos cu admirabile sculpturi în lemn, ferecată în 1542, dar și cu multe alte odoare tăinuite de bolta-muzeu. Și – parcă – fiecare respirație, contopită cu izul tulburător al timpului trecut, dar cu anevoie de uitat.
Sesiunile de lucru și de învățare colaborativă, open-space, au fost facilitate de către membri ai Consiliului consultativ pentru disciplina religie, al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. Oana-Diana Onesim (Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava), prof. Tamara-Loredana Bujorean, (Școala Gimnazială Bosanci), prof. Irina Buta (Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava), pr. prof. Pascal Mitu (Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava) și au urmărit agregarea unei colecții metodice de instrumente de creștere a motivației pentru și în învățare, metode și modalități de operaționalizare pentru atingerea competențelor dezirabile de către elevi, taxonomia metodelor interactive pretabile și relevante în predarea creativă a religiei, focus-grup pe marginea rigorilor inovării în predare-învățare-evaluare, la disciplina noastră.
Spre final, îndătinat deja în întâlnirile noastre din ultimii doi ani, dialogul metodic în jurul cărților ce pot susține într-o formă deopotrivă academică și duhovnicească predarea-învățarea-evaluarea în ora de religie. Mai întâi, prezentarea volumului biografic „Anastasie Crimca, un mitropolit înțelept”, publicat de Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu prilejul împlinirii a 420 de ani de la întemeierea Mănăstirii Dragomirna și a 393 de ani de la mutarea spre cele veșnice a vrednicului de pomenire mitropolit al Moldovei, și lansat în Simpozionul internațional „Anastasie Crimca – Ctitor și părinte filocalic”, chiar la începutul acestui an.
De asemenea, recenzarea celei mai recente publicații ce poartă semnătura Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Rugăciunea „Tatăl nostru”, un comentariu pentru omul grăbit, un catehism elevat despre sensurile duhovnicești ale Rugăciunii Domnești, evidențiind în cadența rugăciunii un îndemn arhieresc al autorului: Începutul vieții veșnice se pune de aici, de pe pământ; dacă nu punem – prin strădania credinței și a faptelor bune – început vieții celei veșnice încă de aici, Hristos ne rămâne un necunoscut.
Evenimentul a avut și o componentă de recunoaștere și celebrare. Și maicii starețe, stavr. dr. Maria Magdalena Gherghina și părintelui Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I, le-au fost acordate Diplome de gratitudine din partea Inspectoratului Școlar Județean Suceava, pentru susținerea cu statornicie a inițiativelor culturale, educaționale și social-filantropice ale profesorilor de religie din eparhia Sucevei și Rădăuților și pentru contribuția semnificativă în a organiza Olimpiada națională interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească”, etapa națională, desfășurată la Suceava, în perioada 11-15 mai 2022.
Întâlnirile de lucru ale profesorilor de religie vor continua, într-un format simetric, și pentru celelalte Cercuri pedagogice din județ, la alte mănăstiri emblematice, din eparhia Sucevei și Rădăuților.