Guvernul amână eliminarea subvenţiei la încălzire

Social

Guvernul amână eliminarea subvenţiei la încălzire

Programul privind ajutoarele de încălzire pentru populaţie în perioada iernii va fi adoptat de Guvern în ultima şedinţă din luna august, urmând ca Ministerul Muncii să stabilească până atunci cuantumul de venit pentru persoanele care vor beneficia de acest ajutor, ce va fi direcţionat, din toamnă, numai către categoriile sociale cele mai defavorizate. "În ultima şedinţă din luna august a Guvernului, vom adopta programul complet privind ajutoarele de încălzire pentru populaţie în perioada iernii. Subvenţia va fi direcţionată, începând cu toamna acestui an, către categoriile sociale cele mai defavorizate, iar cei care deţin resurse financiare importante, în cuantum care urmează a fi stabilit de Ministerul Muncii în baza analizelor pe care le va efectua în această vară. Nici firmele care beneficiază de încălzire din sistemul centralizat de termoficare nu vor mai beneficia de susţinere", a declarat premierul Emil Boc. În urma discuţiilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, Guvernul s-a angajat să analizeze eliminarea subvenţiilor guvernamentale la energie termică. Ca exemplu, eliminarea subvenţiilor la energia termică anunţată de autorităţi va duce la creşterea costului facturat al gigacaloriei cu 150% în Bucureşti în iarna acestui an, arată un studiu prezentat, la începutul acestei săptămâni, de compania italiană Ariston, care produce centrale termice.