Hramul Catedralei Episcopale din Slobozia
Marţi, 1 octombrie 2013, catedrala episcopală din Slobozia şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram, „Acoperământul Maicii Domnului”.
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Episcop Siluan, Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, PS Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului au răspuns invitaţiei PS Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor şi au săvârşit Sfânta Liturghie, cinstind această sărbătoare. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia.
Hramul Catedralei Episcopale, „Acoperământul Maicii Domnului”, prilej cu care s-a aniversat şi împlinirea a 20 de ani de la întemeierea Episcopiei, a fost moment de înnoire duhovnicească, pentru toţi credincioşii din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor care au fost prezenţi şi împreună rugători cu soborul de slujitori. În cuvântul de învăţătură, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a vorbit credincioşilor despre însemnătatea sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, ocrotitoarea şi maica noastră a tuturor, pururi rugătoare pentru toţi creştinii. PS Vincenţiu a rememorat momentul întemeierii Episcopiei şi împlinirile care s-au înfăptuit în cei 20 de ani, aducând mulţumiri preoţilor, credincioşilor şi autorităţilor laice prezente pentru ajutorul dat în realizarea acestor împliniri.
Cu acest prilej au fost lansate trei monografii-album ale Protopopiatelor Feteşti, Olteniţa şi Călăraşi, volume aniversare tipărite de Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, prezentate de părintele consilier Manuel Rusu. Preasfinţia Sa a acordat acte de cinstire: domnului profesor Vasile Silvian Ciupercă i-a fost acordat Ordinul „Crucea Sloboziei, în Grad de Cruce Aniversară”, iar medalia aniversară a fost dăruită unui număr de 13 personalităţi din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi care s-au arătat râvnitori şi sprijinitori ai vieţii spirituale din Bărăgan. După Sfânta Liturghie s-a săvârşit slujba parastasului pentru fericiţii ctitori ai catedralei.
(Sursa: sf-esc.ro)