Hramul Mănăstirii Rohia
Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia îşi sărbătoreşte hramul luni, 15 august, Adormirea Maicii Domnului. Cu acest prilej, la acest aşezământ monahal au început încă de vineri manifestări religioase speciale, la ora 12.00 fiind scoasă din biserică Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, aşezată în pridvorul noii biserici pentru închinarea credincioşilor. Aici va rămâne până în 15 august.
După ce vineri seara se va oficia Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului şi Taina Sfântului Maslu, sâmbătă 13 august, la ora 6.00, vor fi săvârşite Utrenia, Sfânta Liturghie şi un Parastas, iar de la ora 18.00 Vecernia, Litia şi de la ora 22.00 Miezonoptica şi dezlegări.
În ajun, duminică, 14 august, slujbele vor începe dimineaţă la ora 8.00, seara vor continua cu Vecernia, Litia şi Acatistul Maicii Domnului şi un cuvânt de învăţătură, urmând ca luni, 15 august, Sfânta Liturghie arhierească în ziua hramului să fie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.
Toţi credincioşi prezenţi la hramul Mănăstirii Rohia vor primi o masă caldă din partea Parohiei Groşii Ţibleşului, atât în ajun, după slujba Vecerniei, cât şi în ziua Praznicului, după Sfânta Liturghie.
sursa: radiorenasterea.ro