Hramul parohiei Nicolae Bălcescu 1 - Flămânzi
Biserica „Sfântul Nicolae“ din parohia Nicolae Bălcescu 1 - Flămânzi, Protopopiatul Hârlău, şi-a serbat marţi, 6 decembrie, hramul. Cu această ocazie, la îndemnul părintelui paroh Ilie Alupei, un grup de tineri din parohie s-a îngrijit de agapa frăţească de la finalul Sfintei Liturghii. La agapa frăţească au participat în jur de 200 de persoane. Răspunsurile la stană au fost date de o parte din membrii Corului „Axis“, format din tineri teologi, prieteni ai parohiei. (Dănuţ Agavriloaei)