Hramul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamţ

Arhiepiscopia Iaşilor

Hramul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamţ

Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ îşi serbează mâine hramul. La nivelul şcolii se desfăşoară ample manifestări cultural-religioase. Ieri, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamţ au fost susţinute comunicări şi referate de către elevii seminarişti, coordonaţi de profesorii lor, care au avut ca tematică Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii şi importanţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în istoria bisericească universală.

Astăzi, de la ora 17:00, va fi oficiată Slujba Vecerniei unită cu Litia, în demisolul Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din cartierul pietrean Gara Veche. Mâine-dimineaţă vor fi săvârşite Slujba Utreniei, Acatistul şi Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice vor fi oferite de Corul "Imperialii" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamţ, care va susţine la final un concert de cântări religioase. "Această sărbătoare aduce un plus de bucurie duhovnicească, ca prelungire a sărbătorii Învierii. Elevii şi cadrele didactice îşi aniversează şi îşi cinstesc patronii spirituali", a declarat pentru Radio TRINITAS pr. prof. Dan Ovidiu Cojan, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamţ.