Hramul Sfintei Parascheva, o cruce grea, dar frumoasă pentru slujitorii Catedralei mitropolitane
Timp de o săptămână, preoții slujitori de la Catedrala mitropolitană din Iași, dar și părinți de la mănăstirile Arhiepiscopiei Iașilor vor fi implicați în derularea programului liturgic dedicat hramului. La sfârșitul acestei săptămâni va fi schimbat veșmântul ce acoperă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Timp de o săptămână, preoții slujitori de la Catedrala mitropolitană din Iași, dar și părinți de la mănăstirile Arhiepiscopiei Iașilor vor fi implicați în derularea programului liturgic dedicat hramului. La sfârșitul acestei săptămâni va fi schimbat veșmântul ce acoperă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Cea mai importantă parte din hramul Sfintei Cuv. Parascheva îl reprezintă programul liturgic. Sfintele slujbe vor începe duminică dimineața. Slujitorii de la Catedrala mitropolitană din Iași și cei de la mănăstirile din Arhiepiscopia Iașilor își vor desfășura activitatea atât la racla Ocrotitoarei Moldovei, cât și în cele două lăcașuri de cult din curtea Mitropoliei. Preoții călugări se vor ocupa și de ordinea din sfântul lăcaș. Racla cu moaștele a 33 de sfinți așezată în baldachinul care adăpostește moaștele Sfintei Parascheva va rămâne spre închinare în Catedrală. Pe parcursul acestei săptămâni, 24 din 24 de ore, preoții se vor rândui atât la racla Sfintei Parascheva depusă pe esplanada din fața Catedralei, cât și la baldachinul Sfintei din Catedrală. Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“, vechea Catedrală mitropolitană din Iași, va fi deschisă pe parcursul întregii săptămâni viitoare. Aici pelerinii vor putea să se spovedească. „Pentru slujitorii Catedralei acest hram este o cruce grea. Ne pregătim de pe acum pentru sfintele slujbe din această perioadă. Vor fi implicați preoții, diaconii și cântăreții Catedralei. Pe lângă Corul „Chivotul“ al Catedralei mitropolitane, răspunsurile liturgice la strană în această săptămână vor fi date de Corul «Byzantion» și Corul «Basileus» al Seminarului Teologic Liceal Ortodox «Sf. Vasile cel Mare» din Iași“, a spus arhim. Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași.
Schimbarea veșmântului Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 30 de maici de la mănăstirile Galata, Copou, Miclăușeni și Frumoasa se vor ocupa de colectarea pomelnicelor de la credincioșii care nu pot sta la rând. După strângerea lor, pomelnicele vor fi aduse la sfântul altar și se va începe pomenirea lor. Mâine seară va avea loc schimbarea veșmântului ce acoperă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Înveșmântarea moaștelor Sfintei Parascheva se desfășoară dupa o ceremonie bine stabilită, la care nu participă decât câțiva preoți. Catedrala se închide în acest timp. După terminarea sărbătorii închinate Ocrotitoarei Moldovei veșmântul va fi înlocuit. „În timpul cântării troparului, moaștele Sfintei Parascheva se scot pe brațe de către preoți care poartă epitrahile și se așază pe o masă folosită în mod special pentru această rânduială. Se desface veșmântul vechi, timp în care se începe slujba Acatistului. Moaștele sunt învelite într-un al doilea veșmânt, care nu se schimbă niciodată. Se spune ca acela este veșmântul în care s-au adus sfintele moaște și este ca un fel de sigiliu. Apoi se pune veșmântul nou, iar sfintele moaște sunt așezate din nou în raclă“, a mai adăugat ahim. Dosoftei Șcheul. Veșmintele care au îmbrăcat moaștele Cuvioasei sunt dăruite spre binecuvântare bisericilor din țară și nu numai, în special celor care poartă hramul Sfintei Parascheva. (Constantin Ciofu)