Hramul tinerilor de la Mănăstirea Buciumeni

Arhiepiscopia Dunării de Jos

Hramul tinerilor de la Mănăstirea Buciumeni

Mănăstirea „Buciumeni” din judeţul Galaţi şi-a serbat ieri, 13 iunie, hramul. La Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian au participat peste o mie de tineri din judeţele Galaţi şi Brăila, informează TRINITAS TV.

În fiecare an, de hramul aşezământului monahal se adună numeroşi tineri din cuprinsul eparhiei, pentru a participa la un program liturgic şi catehetic special. Evenimentul este realizat cu sprijinul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Tinerii participă cu această ocazie la discuţii libere, alături de preoţii îndrumători. În cadrul manifestărilor de la Mănăstirea Buciumeni, câştigătoarea locului I la Olimpiada naţională de Religie, precum şi câştigătorul primului loc la Concursul naţional de oratorie „Copilul în familie” au prezentat în faţa tinerilor referatele premiate.

sursa: basilica.ro