Iaşul, al doilea judeţ ca număr de locuitori
Potrivit rezultatelor provizorii ale recensământului din 20 octombrie 2011, populaţia stabilă a României este de 19.043.000 de persoane, din care 18.384.000 au fost înregistrate ca fiind prezente, iar 659.000 temporar absente.
Judeţele cu populaţia cea mai numeroasă sunt Prahova (cu 735,9 mii locuitori), Iaşi (cu 723,6 mii de locuitori ), Cluj (cu 659,4 mii de locuitori), Timiş (cu 649,8 mii de locuitori), Constanţa (cu 630,7 mii de locuitori), Dolj (cu 618,3 mii de locuitori), Suceava (cu 614,5 mii de locuitori).
Autorităţile susţin că rezultatele definitive ale recensământului populaţiei şi locuinţelor din 2011 se vor obţine în urma prelucrării informaţiilor individuale din formularele de înregistrare şi vor fi disponibile începând cu semestrul al II-lea 2013.