Iaşul găzduieşte Gala premiilor Circom Regional
Mâine, la Iaşi, debutează un eveniment de marcă pentru presa audiovizuală. Este vorba despre jurizarea Prix Circom Regional, în urma căreia vor fi premiate cele mai bune producţii realizate de televiziuni publice regionale europene pe parcursul anului 2011. Jurizarea va fi făcută în perioada 24-28 aprilie, pentru 10 categorii: Documentare, Ficţiune/Drama, Programe magazin, Cel mai original program, Programe cu impact social, Programe de sport, Videojurnalism, Minorităţile în cadrul societăţii, Jurnalism de investigaţie, Rising Star (premiu oferit de TVR, pentru al doilea an consecutiv, în memoria Vandei Condurache, fost realizator şi redactor-şef al redacţiei Programe de la TVR Iaşi). În competiţie s-au înscris aproape 200 de programe de la televiziunile publice membre Circom. Juriul va fi alcătuit din 16 profesionişti, de la televiziuni din Suedia, Polonia, Slovenia, Norvegia, Marea Britanie, Franţa, Italia, Irlanda, Olanda, Polonia şi România. TVR va fi reprezentat în juriu de Carmen Olaru, redactor-şef Programe la TVR Iaşi, şi Dan Raţiu, regizor la TVR Timişoara.