Ieşenii sunt invitaţi la Sărbătoarea liliacului
Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală „Junimea'90“, în colaborare cu Consiliul Judeţean Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi, organizează astăzi, la Muzeul „Mihail Sadoveanu“ (Copou), Sărbătoarea liliacului, eveniment cultural ajuns la a XXI-a ediţie. În cadrul manifestării va avea loc colocviul „Istoria unui monument. 170 de ani de la construirea casei cu turn de la Copou“, lansarea albumului aniversar, dar şi evocări, un recital poetic, precum şi lansarea celui de-al treilea număr din acest an al revistei „Dacia literară“. De asemenea, vor mai avea loc şi momente cultural-artistice, cu participarea formaţiilor artistice ale elevilor ieşeni, la eveniment fiind aşteptaţi invitaţi din Basarabia, personalităţi publice şi culturale, scriitori, artişti, elevi, studenţi.