Schimbarea la Față a Domnului

Icoane

Schimbarea la Față a Domnului

    • Schimbarea la Față a Domnului
      Schimbarea la Față a Domnului

      Schimbarea la Față a Domnului

Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos este unul din Praznicele împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită la 6 august. Iisus Hristos împreună cu cei trei ucenici, Apostolii Petru, Iacov și Ioan au mers pe Muntele Tabor unde, în timp ce Îl priveau, Mântuitorul a început să strălucească foarte puternic. În timpul acestei străluciri, au venit Sfinții Prooroci Ilie și Moise și au vorbit cu El. Ucenicii au fost foarte uimiți și înspăimântați. Această întâmplare dezvăluie dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, înainte de Patimile Sale, astfel încât ucenicii să înțeleagă, după Înălțarea Sa, că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Tatăl și că Patimile Sale au fost acceptate cu bună știință (Marcu 9, 2-9). De asemenea, ne arată pobilitatea propriei noastre îndumnezeiri. Această întâmplare a fost subiectul unei dispute între Sfântul Grigorie Palama și Varlaam de Calabria. Varlaam credea că lumina strălucirii lui Iisus era lumină creată, în timp ce Grigorie Palama susținea că ucenicilor le-a fost dat harul de a percepe lumina necreată a lui Dumnezeu. Acest fapt susține argumentul lui Grigorie, mai larg, cum că noi nu-l putem cunoaște pe Dumnezeu în esența Sa, dar Îl putem cunoaște în energiile Sale, pe măsură ce El Însuși se revelează. Mențiuni ale Schimbării la Față se găsesc în Sfânta Scriptură la Matei 17, 1-8, Marcu 9, 2-9, Luca 9, 28-36 și II Petru 1, 16-19.
Citește despre: