Sfântul Proroc Iona  

A fost cîndva cuvîntul Domnului către Iona și i-a zis: „Scoală-te și mergi în cetatea cea mare, Ninive, și propovăduiește într-ânsa că s-a suit zvonul răutății ei la mine“. Iar Iona, socotindu-se întru sine, a zis: „Dar dacă nu vor crede cuvintele mele ninivitenii și vor începe a mă munci?“ (Iona 1, 2). De aceea, temându-se, s-a sculat și a fugit în Tarsis, vrând să se ascundă de la fața Domnului. Dar nu poate nimeni să se ascundă de Dânsul, că „al Domnului este pământul și plinirea lui“. Cine se va ascunde de la Acela care pretutindeni este și pe toate le împlinește? Deci, fugind Iona, a mers la Ioppi și a aflat o corabie mergând la Tarsis și a dat chiria și a intrat într-ânsa, vrând să plutească spre părțile unde gândea. Iar Domnul, vrând să-l învețe pe robul său și să-i îndrepte micșorarea sufletului, a ridicat un vânt puternic pe mare și s-a făcut o furtună grozavă. Iar corabia în mijlocul valurilor izbindu-se, pătimea de furtună și era să se sfărâme. Și se temeau corăbierii și a strigat fiecare către dumnezeul său, și au lepădat toate uneltele și toată încărcarea din corabie în mare, ca să se ușureze (corabia) de dânsele. Iar Iona se pogorâse în fundul corăbiei și dormea acolo horcăind. Și a mers la dânsul cîrmaciul și l-a deșteptat zicîndu-i: „Ce hrăpești? Tu nu auzi primejdia ce ne-a cuprins, că pierim? Scoală-te și te roagă Dumnezeului tău ca să ne mântuiască pe noi, să nu pierim“. Și a zis fiecare către aproapele său: „Veniți să aruncăm sorți și vom cunoaște pentru cine este răul acesta asupra noastră; care din noi este mai păcătos la Dumnezeu?“. Și au aruncat sorți și au căzut ei pe Iona. Și ziseră către dânsul: „Spune-ne nouă pentru ce este răul acesta asupra noastră și care este lucrul tău; de unde vii și unde mergi, din ce țară și din ce popor ești tu?“. Și zise către dânșii (Iona): „Rob al Domnului sunt eu și cinstesc pe Domnul Dumnezeul cerului, Care a făcut marea și uscatul. Și greșind înaintea Lui, m-am temut și acum fug de la fața Lui“. Oamenii se temeau auzind acestea și, fiindu-le frică, ziseră către dânsul: „Ce-ți vom face ție ca să se potolească marea deasupra noastră?“ Fiindcă marea se ridica și se înălța mai tulburată. Și a zis către dânșii Iona: „Luați-mă și mă aruncați în mare și va înceta marea deasupra voastră, că am înțeles că pentru mine este furtuna aceasta așa de mare asupra voastră“. Au luat pe Iona și l-au aruncat în mare și s-au micșorat valurile mării. Și se temură oamenii, cu frică mare, de Domnul, și au jertfit Domnului jertfă și-I înălțară rugăciune. Domnul a poruncit unui chit mare să înghită pe Iona. Și a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, stând și rugându-se; și-a întins palmele sale în chipul crucii și striga către Domnul în necazul său. Iar Domnul, milostiv, „l-a certat pe el, iar morții nu l-a dat“, că a poruncit chitului și a aruncat pe Iona pe uscat. Când s-a aflat el pe pământ și a văzut lumina zilei, cerul, pământul și marea, s-a închinat lui Dumnezeu „Celui ce a izbăvit din stricăciune viața lui“.

Ultimele din categoria Icoane

Recomandările zilei

Citește și