„Imaginile violente au efect de cumulare şi se perpetuează“
Ieri, la Bucureşti, a avut loc o masă rotundă având ca temă violenţa în mass-media. Evenimentul a fost iniţiat de Organizaţia „Salvaţi Copiii“, iar la discuţii au participat jurnalişti, psihologi şi psihoterapeuţi.
Psihologii şi psihoterapeuţii prezenţi la întâlnirea cu jurnaliştii au atras atenţia că expunerea repetată la programe violente, fie că se face prin ştiri, filme sau desene animate, determină utilizarea violenţei şi în realitate, conducând la desensibilizarea individului şi tendinţa acestuia de a experimenta senzaţia de furie. Mai mult decât atât, fenomenul are consecinţe negative în dezvoltarea psihică şi afectivă a copiilor şi consecinţe pe termen lung în ceea ce priveşte formarea sa. „În creşterea copilului există mai multe obiective pe termen scurt şi lung pentru dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale. Trebuie să ştim că imaginile violente au efect de cumulare şi se perpetuează. Cenzura părinţilor nu mai poate funcţiona mereu şi consecinţele negative nu întârzie să apară“, a explicat psihologul Andrei Chiscu.
Specialiştii prezenţi la întâlnire au discutat despre atitudinea pasivă a presei faţă de impactul pe care violenţa îl are asupra copiilor şi au subliniat necesitatea organizării unor dezbateri pe acest subiect cu specialişti în psihologie. „Salvaţi Copiii“ a criticat cercul vicios în care se învârte mass-media în prezentarea actelor violente, la limita dintre realitatea informaţiei şi necesitatea mediatizării. „Cu ani în urmă exista un alt tip de jurnalism. Suntem într-o piaţă nediferenţiată, toate trusturile practică acelaşi tip de jurnalism şi cred că trebuie schimbat ceva. Mass-media are un rol formativ, educativ şi trebuie să nu uite asta. Există legislaţie prin care se protejează copilul, dar legile nu se aplică. Violenţa vine şi din ceea ce se vede“, a mai adăugat psihologul Andrei Chiscu în intervenţia sa.
El a arătat că educaţia trebuie să se bazeze pe dezvoltarea emoţională şi afectivă a copiilor, folosind metode alternative pentru a se putea face faţă activităţilor negative.
Concluziile întâlnirii de ieri au dus către ideea demarării unei campanii de conştientizare publică a repercusiunilor pe care violenţa le are asupra copiilor. De asemenea, organizatorii au subliniat necesitatea schimbării politicilor, prin promovarea unei legislaţii favorabile copilului, în parteneriat cu ministerele Sănătăţii, Educaţiei şi Muncii. „Vedem un interes redus acordat copiilor, totul e direcţionat către taxe şi impozite. În această campanie specialişti şi părinţi sunt invitaţi să participe pentru a oferi un mesaj comun, pentru a face diferenţa. Este bine să schimbăm atitudinea faţă de copiii, deoarece violenţa din centrele de copii este alarmant de mare. În continuare apar traume în dezvoltarea lor“, a declarat Gabriel Alexandrescu, preşedintele Organizaţiei „Salvaţi Copiii“.