Incendii de pădure şi vegetaţie în judeţul Suceava
La sfârşitul acestei săptămâni în judeţul Suceava au ars peste 40 de hectare de vegetaţie uscată şi peste jumătate de hectar de litieră, pompierii intervenind pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor. „Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au intervenit, joi după-amiază, pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor în urma incendiilor şi arderilor necontrolate la vegetaţie uscată de pe terenuri din localităţile Pojorâta, Vama, Fălticeni, Cârlibaba, Dărmăneşti, Broşteni şi municipiul Rădăuţi“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.În aceste zone au fost înregistrate nouă incendii şi arderi necontrolate la vegetaţie uscată, parte dintre ele fiind cu pericol de propagare la gospodării şi la fondul forestier.