Incendiu de proporţii la Vatra Dornei
30 de hectare de teren acoperit cu vegetaţie uscată şi pădure a ars la începutul săptămânii la Vatra Dornei, din cauza neglijenţei unui localnic. A fost nevoie de intervenţia a sute de pompieri, poliţişti, silvicultori şi voluntari pentru a stinge flăcările. Incendiul s-a produs pe Dealul Bârnărel din Vatra Dornei, din cauza unui grătar nesupravegheat. Vinovatul de producerea acestui uriaş incendiu le-a declarat poliţiştilor că a plecat în pădure în căutarea bureţilor de primăvară, iar la întoarcere a făcut un gratar improvizat pentru a-şi frige carne şi slănină.
Potrivit IPJ Suceava, suspectul de comiterea faptei a fost audiat, recunoscând faptele comise, şi a fost condus în teren pentru a indica locul în care a aprins focul şi unde s-a extins. În urma consultării cu procurorul de caz, vinovatul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă, iar în funcţie de rezultatul pagubelor produse se va dispune soluţia procedurală legală.