Presupune că Domnul zice către tine:

„Am luat pentru o vreme de la tine darul acesta și acela, de care socoteai că mintea ta e plină și se poate odihni, și ți-am dat în locul lor darul acesta și acela, de același preț. Tu însă, gândindu-te la cele luate și neprivind la cele date în locul acelora, ești posomorât și îndurerat, și te topești de întristare. Dar întristat de Mine, tu Îmi produci bucurie. Căci Eu întristez spre folos, urmărind mai degrabă să mântuiesc, decât să pierd pe cel ce l-am socotit să-Mi fie fiu”.

(Sfântul Ioan Carpatiul, Capete de mângâiere, cap. 38, în Filocalia, vol. IV, p. 135)