Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” prezentă la Zilele Porților Deschise a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” prezentă la Zilele Porților Deschise a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

În perioada 23–24 aprilie, în cadrul Zilelor Porților Deschise organizate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” a fost prezentă pentru a sprijini și îndruma tineri aflați în căutarea unui drum în viață. Manifestarea a continuat direcția inițiativelor similare din anii precedenți, punând în lumină dialogul dintre teologie, educație și societate.

Studenții reprezentanți ai celor trei specializări au întâmpinat liceenii veniți din diferite zone ale Moldovei, oferindu-le informații despre admitere, parcursul academic, dar și o mărturie vie despre formarea într-un spațiu în care cunoașterea se împletește cu trăirea credinței. Discuțiile purtate au reflectat preocupările reale ale unei generații care caută repere autentice și un drum cu sens. 

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” propune tinerilor o formare integrală, în care adevărul nu este doar învățat teoretic, ci trăit în mod autentic, în funcție de aptitudinile personale și abilitățile dobândite în cadrul fiecărei specializări:

• Teologie Ortodoxă Pastorală – pentru tinerii care simt chemarea slujirii și doresc să aprofundeze relația cu Dumnezeu;

• Teologie Ortodoxă Asistență Socială – pentru cei care caută să transforme credința în sprijin concret pentru aproapele aflat în nevoie;

• Artă Sacră – pentru tinerii care pot să exprime frumusețea credinței prin formă și culoare.

Studenții implicați în cele două zile de activități au fost o prezență caldă și unită, fiecare aducând propria emoție și viziune în întâlnirea cu viitorii lor colegi. Mai mult decât informații, ei au transmis o stare: bucuria de a fi împreună, responsabilitatea unei alegeri asumate și încrederea într-un drum ghidat de credință.

Prin continuitatea și relevanța sa, manifestarea din acest an confirmă rolul activ al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași în viața academică și spirituală, oferind un cadru propice pentru formarea noilor generații de teologi și pentru aprofundarea dialogului dintre credință și cultură.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul facultății la adresa https://www.teologie.uaic.ro/facultatea-de-teologie-ortodoxa-sfantul-dumitru-staniloae-a-fost-prezenta-la-zilele-portilor-deschise-uaic-2026/

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: