Festivalul de pricesne „Miroslava Floriilor”, ediția a III-a - un eveniment de suflet al comunității

Arhiepiscopia Iaşilor

Festivalul de pricesne „Miroslava Floriilor”, ediția a III-a - un eveniment de suflet al comunității

Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Miroslava I, în parteneriat cu Primăria Comunei Miroslava, a organizat cea de-a III-a ediție a Festivalului de pricesne „Miroslava Floriilor”, un eveniment dedicat credinței, tradiției și frumuseții cântecului religios.

Festivalul a luat naștere și se desfășoară, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la inițiativa preotului paroh Narcis Rășcanu.

De la prima ediție și până în prezent, evenimentul a crescut de la an la an, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, devenind un reper spiritual și cultural pentru comunitatea din Miroslava.

Ediția a III-a a festivalului a avut anul acesta o desfășurare aparte, fiind organizată în două etape, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Prima parte a festivalului a avut loc pe data de 26 aprilie 2026, în Duminica Femeilor Mironosițe. Cea de-a doua etapă s-a desfășurat în ziua de 17 mai 2026, reunind din nou participanți, credincioși și iubitori de cântec și rugăciune. Atmosfera a fost una plină de emoție, bucurie și comuniune, cântecele religioase aducând în sufletele celor prezenți pace, lumină și apropiere de Dumnezeu.

Prin glasurile participanților și prin mesajul profund al pricesnelor interpretate, Festivalul „Miroslava Floriilor” a demonstrat încă o dată că tradiția, credința și implicarea comunității pot da naștere unor momente de mare frumusețe spirituală.

Anul acesta, pe scena festivalului au urcat, în ordinea interpretării, Corul de copii „Mirostar” al Parohiei Miroslava III (coordonator Nora Nicolae), Corul de copii și tineret al Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” – Bîcu (coordonator Pr. Marius Nica), Leticia-Georgiana Maftei, Daniela și Iuliana Bugalete, Zenovia Olaru, Mădălina-Elena Andrei, Anisia-Maria Nițoi, Grupul vocal „Flori Miroslovene” (coordonator Pr. Narcis Rășcanu), Antonia-Nectaria Ursache, Iarina-Maria Alecsa, Maria-Ecaterina Ursache, Elena și Ecaterina Pop (Parohia Dancaș), Tudor Radu, grupurile vocale „Străjerii Moldovei” și „Mugurii Cristeștilor” ale Parohiei Cristești, Pașcani (coordonator prof. Mihaela Ungureanu) și Eva-Maria Nechita.

Totodată, corurile DoReMi și DoReMi Young, coordonate de doamna Corina Dumitru, care, din motive întemeiate, nu au putut fi prezente la acest eveniment, dar au pregătit un moment încărcat de emoție, pe care îl vor susține în viitorul apropiat în biserica parohială, pentru toți credincioșii prezenți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Ediția a III-a a Festivalului de pricesne „Miroslava Floriilor” a reprezentat nu doar o manifestare artistică, ci și o mărturie a credinței vii, a respectului pentru valorile creștine și a dorinței de a păstra și transmite mai departe frumusețea cântului religios românesc.

Festivalul „Miroslava Floriilor” confirmă faptul că acest eveniment se dezvoltă frumos, devenind, de la an la an, tot mai apreciat și mai așteptat de comunitatea locală.

Pentru toate aceste realizări frumoase, mulțumim lui Dumnezeu, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, domnului primar Dan Niță și colaboratorilor săi din cadrul Primăriei Comunei Miroslava, companiei Misavan și tuturor celor care, dorind să le păstrăm anonimatul, au sprijinit organizarea acestui eveniment.

Mulțumim, totodată, participanților și familiilor acestora pentru implicare, precum și publicului care a însoțit cu aplauzele sale sentimentele de recunoștință față de grupurile vocale și interpreții ce ne-au încântat pe scena Festivalului „Miroslava Floriilor” 2026.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: