Un frate a întrebat pe un stareţ, zicând: „Avva, iată, îi rog pe bătrâni, şi ei îmi spun mie despre sufletul meu, şi întru nimic nu mă țin din cuvintele lor; deci, la ce să-i mai rog, dacă nu fac nimic? Căci sunt cu totul necurăție". Şi erau acolo două vase deșarte, şi i-a zis lui bătrânul: „Du-te de adu unul din vase, pune untdelemn în el, astupă-l şi apoi mută-l, punându-l la locul lui". Şi a făcut fratele aşa o dată, şi de două ori. Şi, deşertând untdelemnul, a pus vasul în locul unde era mai-nainte, apoi i-a zis lui bă­trânul: „Adu-le acum pe amândouă împreu­nă, şi vezi care este mai curat". Zis-a fratele: „Cel în care am pus untdelemn". Răspuns-a bătrânul: „Tot aşa este şi sufletul: că măcar, deși nu ţine nimic din cele ce întreabă, care lucru [totuși] nu mi se pare, se curăţeşte însă mai mult decât cel ce nicidecum nu întrea­bă".

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 89)