La ce să mai cer cuvinte de folos, dacă nu fac nimic?
Tot aşa este şi sufletul: că măcar, deși nu ţine nimic din cele ce întreabă, care lucru [totuși] nu mi se pare, se curăţeşte însă mai mult decât cel ce nicidecum nu întreabă.
Un frate a întrebat pe un stareţ, zicând: „Avva, iată, îi rog pe bătrâni, şi ei îmi spun mie despre sufletul meu, şi întru nimic nu mă țin din cuvintele lor; deci, la ce să-i mai rog, dacă nu fac nimic? Căci sunt cu totul necurăție". Şi erau acolo două vase deșarte, şi i-a zis lui bătrânul: „Du-te de adu unul din vase, pune untdelemn în el, astupă-l şi apoi mută-l, punându-l la locul lui". Şi a făcut fratele aşa o dată, şi de două ori. Şi, deşertând untdelemnul, a pus vasul în locul unde era mai-nainte, apoi i-a zis lui bătrânul: „Adu-le acum pe amândouă împreună, şi vezi care este mai curat". Zis-a fratele: „Cel în care am pus untdelemn". Răspuns-a bătrânul: „Tot aşa este şi sufletul: că măcar, deși nu ţine nimic din cele ce întreabă, care lucru [totuși] nu mi se pare, se curăţeşte însă mai mult decât cel ce nicidecum nu întreabă".
(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 89)
Cele trei virtuți pe care le cere Maica Domnului de la călugării din Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro