Parohia Ortodoxă Română din Malta lansează o campanie pentru înființarea unei biblioteci parohiale
Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Valletta, Malta, lansează un apel către credincioși, edituri și toți cei care doresc să sprijine dezvoltarea unei biblioteci parohiale. Proiectul urmărește să ofere acces la cărți religioase, culturale și educative atât românilor din diaspora, cât și credincioșilor ortodocși de alte naționalități.
Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Valletta a inițiat o campanie de strângere de cărți și fonduri pentru amenajarea și dezvoltarea unei biblioteci parohiale, destinată credincioșilor, catehumenilor, copiilor și tuturor celor interesați să aprofundeze credința ortodoxă și cultura română.
Reprezentanții parohiei subliniază că, fiind o comunitate românească aflată în diaspora, dar care reunește și credincioși de diferite naționalități, biblioteca va avea nevoie de volume în mai multe limbi, printre care română, engleză, slavonă, sârbă, rusă, ucraineană și germană.
Sunt căutate cărți ortodoxe, Biblii, Psaltiri, catehisme, Viețile Sfinților, cărți de rugăciune, lucrări patristice, volume de spiritualitate, cărți liturgice și materiale necesare pregătirii catehumenilor.
În același timp, biblioteca își propune să contribuie la păstrarea identității românești în rândul comunității din Malta. De aceea, sunt binevenite volume dedicate istoriei românilor, tradițiilor, culturii și limbii române, literatură clasică și contemporană, precum și cărți pentru copii.
Potrivit inițiatorilor proiectului, biblioteca va reprezenta un sprijin important pentru românii stabiliți în Malta, în special pentru copiii născuți sau crescuți în această țară, care au nevoie de resurse pentru a-și păstra limba, credința și legătura cu valorile românești. Totodată, colecția va fi pusă la dispoziția catehumenilor vorbitori de limba engleză și a credincioșilor ortodocși din alte comunități care participă la viața parohiei.
Persoanele care doresc să contribuie pot trimite direct cărți la sediul Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, aflat la Biserica „Sfântul Rocco”, 107 St. Ursula Street, Valletta VLT 1235, Malta.
De asemenea, cei care preferă să sprijine financiar proiectul pot face donații în conturile puse la dispoziție de parohie, fondurile urmând să fie folosite exclusiv pentru achiziționarea de cărți ortodoxe, materiale catehetice, volume pentru copii, lucrări de istorie și literatură română, necesare dezvoltării bibliotecii.
Reprezentanții parohiei consideră că, într-un context multicultural precum cel din Malta, o bibliotecă parohială poate deveni un important centru de misiune, cateheză, educație și promovare a identității românești, amintind că „o carte dăruită poate deveni o lumină aprinsă în sufletul cuiva”.
Trimite cărți
Romanian Orthodox Community and Parish of St. John the Baptist in Malta
St. Rocco Church
107, St. Ursula Street
Valletta VLT 1235
Malta
Donează în euro
Beneficiar: Romanian Orthodox Community and Parish of St. John the Baptist in Malta
Bank: APS Bank
Branch: Sliema Branch
IBAN: MT14 APSB 7701 3000 0000 4710 4010 015
BIC/SWIFT: APSBMTMT
Monedă: EUR
Mențiune plată: Donație bibliotecă parohială
Donează în lei
Beneficiar: George-Alexandru Popescu
IBAN: RO93 REVO 0000 1266 4414 1889
BIC/SWIFT: REVOROBB
Monedă: RON
Mențiune plată: Donație bibliotecă parohială
