Protosinghelul Ambrozie Dogaru s-a născut la 13 mai 1923 în satul Lunca-Vânători, județul Neamț, și a intrat în monahism în anul 1951, la Mănăstirea Slatina, sub povățuirea sfântului Cleopa Ilie. A fost călugărit în 1956, însă, odată cu prigoana decretului 410 (1959), a fost nevoit să se retragă la Mănăstirea Neamț, unde a păscut oile Schitului Icoana. În 1962 s-a închinoviat definitiv în obștea Sihăstriei, unde timp de 14 ani a împlinit ascultarea de chelar, trăind în nevoință, rânduială și rugăciune neîncetată. La 8 septembrie 1976 a fost hirotonit diacon, apoi , patru zile mai târziu, preot și duhovnic, primind ascultarea de mare eclesiarh, slujind cu o rigoare și o evlavie rar întâlnite. A rămas un părinte sever în canoane, dar blând și luminos în purtare, un duhovnic iscusit și un nevoitor al rugăciunii. A adormit în Sâmbăta Mare a anului 1996, „pe drumul ascultării”, lăsând Bisericii un chip de monah desăvârșit și o moștenire duhovnicească neprețuită.