PS Nichifor Botoșăneanul, de Rusalii, la Mănăstirea Dagâța: „Să înțelegem ce ne vestește Tatăl în inimă, cum să putem să slujim cu unii altora cu smerenie”
În Duminica Rusaliilor, 31 mai, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dagâța din județul Iași, cu prilejul hramului așezământului monahal.
La slujba săvârșită de Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt au mai luat parte părintele arhim. Gavriil Alexa, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele stareț Cleopa Ștefan, precum și clerici de la parohiile din jurul mănăstirii.
În predica sa, Preasfințitul Părinte Episcop-vicar le-a vorbit celor prezenți despre felul cum Duhul Sfânt lucrează în inimile credincioșilor care ascultă cuvântul Domnului:
Prin Duhul Sfânt se descoperă lucrarea Sfintei Treimi pe pământ, de aceea, cinstind cu bună-cuviință acest praznic, să avem nădejdea că vom primi Duhul Sfânt, nu atât ca să grăim în limbi, pentru că aceasta a fost dat, într-un anumit context, celor care nu știau limbile și trebuiau să asculte cuvântul lui Dumnezeu, ci mai ales ca să înțelegem limba lui Dumnezeu în inima noastră, să înțelegem ce ne vestește Tatăl în inimă și cum să putem să slujim cu unii altora cu smerenie. Nu cu îngânfare, nu dominându-ne unii pe alții, ci iubindu-ne cu adevărat, precum o mamă își iubește pruncul. Cincizecimea adevărată, Pogorârea Duhului Sfânt, ne învață să aducem prinos toată jertfa noastră, toată credința noastră. Să stăm, precum Marta, la picioare Mântuitorului, nu doar ascultând cuvântul, ci nădăjduind, să-l împlinim, lucrând plinirea cuvântului în inimile noastre, ca să se împlinească și noi cuvântul cel drept al Domnului: „Fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el”.
După Sfânta Liturghie, obștea și credincioșii au participat la slujba Vecerniei plecării genunchilor, primind din partea clericilor ramuri bincuvântate de tei, în amintirea limbilor de foc ce s-au pogorât la Ierusalim, peste Sfinții Apostoli.
Scurt istoric
Primele dovezi ale existenţei unei mănăstiri în aceste locuri datează de pe timpul lui Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, aici existând o așezământ din lemn, înconjurat cu ziduri de piatră. Prima biserică a fost dărâmată de boierii Carp şi Tautu pentru a-şi împărţi pământul, iar linia de hotar a proprietăţilor lor trecea chiar pe terenul mănăstirii. Monahii care viețuiau acolo şi-au ridicat o altă mănăstire, mai la vale, unde apoi s-a format vatra satului Mănăstirea. Zidurile de incintă au fost duse la Ţibăneşti unde se găsesc şi azi.
Actualul lăcaș de rugăciune, construit din vălătuci de pământ bătuţi pe schelet de lemn, este ctitoria unor credincioşi din sat, pe nume Calancea şi Sicrieru. Biserica a fost ridicată în anul 1959, dar sfinţită de-abia în anul 1970, când regimul comunist a început să fie mai permisiv cu bisericile. Cei doi ctitori au fost anchetaţi de Securitate şi, pentru a scăpa de pedeapsă, satul a sărit în sprijinul lor, declarând că biserica a fost clădită cu contribuţii de la toţi sătenii. În interiorul altarului se află Sfânta Masa a primei biserici ridicate aici. Ansamblul monahal a fost redeschis abia în anul 1993 de către Arhiepiscopia Iaşilor, ca mănăstire de călugări. La câţiva metri de biserică se află un monument în amintirea primului lăcaș clădit aici.
