Sileşte-te să ajungi la demascarea de sine, aşa încât în adâncul inimii tale să se rostească: „Sunt vino­vat!” Aici se va purta lupta cu îndreptăţirea de sine, altfel spus cu dezvinovă­ţirile pentru căderile şi păcatele proprii. Pentru a le alunga, îndepărtează din luarea ta aminte totul, lasă-te singur cu Dumnezeu-Judecătorul şi mustră-te fără ascunzişuri: „Ai ştiut că nu se cade să păcătuieşti, şi ai păcătuit; ai fi putut să te înfrânezi şi să fugi de păcat, şi nu ai întrebuinţat spre bine stăpânirea de sine pe care ţi-a dat-o Dumnezeu; şi conştiinţa te ameninţa, dar tu ai înăbușit cu dispreţ acest glas al lui Dumnezeu către tine”. După aceea, adu-ţi aminte de locurile, timpurile şi împrejurările în care ai păcătuit, şi din toate acestea scoate mărturiile care pot face inima şi conştiinţa ta să se pătrundă de simţământul vinovăţiei: „Sunt vinovat! Nu am nici o îndreptăţire!” În acest fel, treci de la un păcat la altul şi de la o aşezare sufletească necurată la alta, şi la suma tuturor adaugă ca pe o semnătură spusa: „Sunt vinovat!”

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Predici, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)