Studenții teologi din Iași, în pelerinaj în Oltenia și Transilvania

Arhiepiscopia Iaşilor

Studenții teologi din Iași, în pelerinaj în Oltenia și Transilvania

În perioada 1–3 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și sub coordonarea lect. univ. pr. Petru Cernat, a asist. drd. Florinel-Cristian Brădățan, s-a desfășurat pentru studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae”, un pelerinaj istoric în regiunile Olteniei și Transilvaniei de Sud.

Trecând vestitele pasuri ale Oituzului, respectiv Rucăr–Bran, tinerii studenți au început parcursul mănăstirilor, oprindu-se la Mănăstirea Negru Vodă, ctitoria legendarului descălecător al cărui nume îl poartă. A urmat o oprire la cea de-a doua capitală a Țării Românești, Curtea de Argeș, unde pelerinii au vizitat reședința Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, loc în care se află vestita mănăstire a Sfântului Neagoe Basarab, domn al Țării Românești (1512–1521), precum și moaștele Sfintei Filoteea. Spre final, pelerinii au adus un omagiu Regelui Mihai I, al cărui mormânt se află în catedrala nouă, cântând cu glas frumos și mărturisind cu nădejde că „Hristos a înviat!”. La finalul zilei de vineri, studenții au poposit în Ocnele Mari, în apropierea orașului Râmnicu Vâlcea.

A doua zi, au pornit dis-de-dimineață spre Mănăstirea Govora, așezământ monahal care a găzduit, începând cu anul 1637, pe când voievod era Matei Basarab (1632–1654), una dintre primele tipografii ale Țării Românești, loc unde s-a tipărit celebra „Pravilă de la Govora”. La scurt timp, studenții au ajuns la Mănăstirea Bistrița de Vâlcea, având oportunitatea de a se închina la moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul și, totodată, cu binecuvântarea maicilor, de a asista la slujba Parastasului, o parte dintre ei înălțând rugăciuni către Domnul prin cântare.

Continuându-și parcursul, admirând neîncetat moștenirea istorică pe care o poartă aceste mănăstiri oltenești, precum și valoarea artistică și spirituală a acelor meleaguri, pelerinii au trecut pragul Mănăstirii Hurezi, ctitorie a Sfântului Constantin Brâncoveanu (1688–1714), fiind îndeosebi impresionați de bogăția arhitecturală a lăcașului de cult. A urmat un popas la Măldărești, fosta moșie a căpitanului lui Mihai Viteazul, Tudor Maldăr, unde se află Complexul Muzeal Măldărești, ce cuprinde culele Greceanu și Duca, precum și casa memorială a fostului prim-ministru al României, I. G. Duca. Apreciind frumusețea acelor locuri, studenții și-au însușit pentru scurt timp elanul boieresc, făcând o adevărată călătorie în timp, plimbându-se prin curțile largi ale culelor.

Acestui popas laic i-a urmat o emoționantă vizită la ctitoria lui Matei Basarab și a lui Preda Brâncoveanu, Mănăstirea Dintr-un Lemn, unde se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, legată de o frumoasă legendă valorificată de mitropolitul Țării Românești, Neofit Cretanul. Într-o atmosferă liniștitoare de rugăciune, studenții și-au înălțat rugăciunile către Maica Domnului înaintea icoanei, mărturisind, precum au făcut la fiecare mănăstire, că „Hristos a înviat!”, și intonând tropare ale sfinților ocrotitori ai fiecărui așezământ vizitat. Pelerinii au încheiat cea de-a doua zi a excursiei după vizitarea Mănăstirii Cozia, ctitoria lui Mircea cel Bătrân (1386–1418), fiind impresionați de frumusețea Carpaților ce ocrotesc râul Olt în zona Pasului Turnu Roșu. Spre seară, ultima oprire a fost istoricul oraș Sibiu, unde și-au încheiat ziua cu o tihnită plimbare prin centrul istoric.

Duminică dimineața, studenții au participat la Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, ctitorie a Sfântului Andrei Șaguna și a urmașilor săi. În cadrul slujbei, predica a fost rostită de pr. Petru Cernat, care, prin cuvinte frumoase, le-a vorbit credincioșilor despre episodul vindecării slăbănogului de la Vitezda, mângâind sufletele celor prezenți și asigurându-i că „Hristos știe, din interiorul experienței umane, prin ceea ce trecem”.

Părăsind „orașul celor 1000 de ochi”, pelerinii au vizitat Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde s-au închinat la moaștele Sfântului Serafim cel Răbdător, canonizat de curând de Biserica Ortodoxă Română, urmând un ultim popas la Mănăstirea rupestră Șinca Veche, unde, cu binecuvântarea maicii starețe, au vizitat situl arheologic medieval.

Ca o încununare a acestei excursii, fiecare popas a fost îmbogățit prin eforturile asist. Florinel-Cristian Brădățan și ale studentului teolog Andrișca Justin Alex, care, la fiecare oprire, au oferit prezentări istorice ale așezămintelor monahale și ale regiunilor străbătute.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: