Auzim adesea vorbindu-se despre curaj și îl asociem cu situații dificile, cu încercări mari sau cu gesturi spectaculoase, demne de romane întregi ori de filme. Ne imaginăm oameni care înfruntă pericole, care iau decizii radicale sau care fac lucruri ieșite din comun. Totuși, în ultimele zile, am început să mă întreb dacă nu cumva adevăratul curaj se ascunde și în lucrurile simple.

Cred că este nevoie de curaj pentru a fi un prieten bun; pentru a spune „iartă-mă” atunci când ai greșit; pentru a spune „mulțumesc” și a recunoaște binele primit; pentru a ieși din zona de confort; pentru a pleca la drum fără să știi exact ce te așteaptă; sau, pur și simplu, pentru a spune „da” unei oportunități.

Zilele trecute am fost curajoasă. Am spus „da” invitației de a participa, în perioada 5–7 iunie 2026, la Congresul Centrului de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM), organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, în Ålesund, Norvegia.

Există călătorii care te poartă dintr-un loc în altul, dintr-o țară în alta, printre avioane, trenuri și metrouri. Dar există și călătorii care capătă forma unei povești. Călătorii în care descoperi locuri și oameni noi și, uneori, fără să îți dai seama, ajungi să descoperi ceva nou, neașteptat, despre tine însuți. Pentru mine, acest congres din Norvegia a fost o astfel de călătorie.

Alături de 12 dintre prietenii mei din Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” din Iași, am pornit spre Scandinavia. Urma să întâlnim tineri din diferite comunități ortodoxe ale Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord și să participăm la programul liturgic propus, la drumeții, seri de filme și activități sportive și de socializare. „Am mai făcut noi din acestea”, mi-am spus. În realitate, experiența avea să însemne mult mai mult. Având ca temă „Curajul de a trăi frumos”, întâlnirea noastră a pus accent pe o continuă căutare a frumosului în viața unui tânăr ortodox. Tema întâlnirii nu era o întrebare – „Ce înseamnă a trăi frumos?” –, ci o exemplificare, o definiție vie.

Ajunși în Norvegia, la Ålesund, am întâlnit tineri români, suedezi, danezi, norvegieni și feroezi. Unii vorbeau românește, alții nu. Unii erau ortodocși din pruncie, alții descoperiseră Ortodoxia recent. „Hristos a fost, este și va fi în mijlocul nostru”, răsuna adesea în timpul întâlnirii noastre. Nu era doar un salut. Era o mărturisire.

Ne-a odihnit liniștea Sfintelor Liturghii arhierești. Am cântat împreună Troparul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, în română, în engleză și în limbile scandinave. A fost impresionant să auzim rugăciunea „Tatăl nostru” rostită în limbi diferite și să vedem cum oameni din culturi diferite se înțeleg atât de ușor în rugăciune.

În cuvântul adresat tinerilor, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, ne-a spus că „a trăi frumos înseamnă să înfrunți și să biruiești ispitele cu fruntea sus și cu ochii ațintiți spre Iisus”. Cuvintele acestea mi-au rămas în gând pentru că ilustrează un tip de curaj diferit de cel cunoscut de noi, de cel mediatizat și prezentat în filme. Este un curaj greu de dobândit: curajul de a rămâne credincios valorilor tale într-o lume care încearcă adesea să te convingă că acestea sunt greșite, incomplete și incompatibile cu generațiile de astăzi.

Unul dintre momentele aparte ale congresului a fost botezul, în cadrul Sfintei Liturghii, a șase persoane scandinave: doi prunci și patru adulți. La Ålesund am întâlnit oameni reali. Oameni care au căutat răspunsuri și au ales conștient să devină ortodocși. În acele momente m-am gândit că, pentru mulți dintre noi, credința este un dar primit firesc încă din copilărie. Pentru ei, însă, credința a fost o alegere. Să le fi văzut chipurile! Bucurie pură. Dorința lor de a deveni ortodocși și dragostea lor pentru Dumnezeu erau atât de vizibile, încât ne-au înviorat și pe noi.

Între activități, conferințe și slujbe, am avut timp să dialogăm și să povestim despre noi. Terenul de volei a luat rapid locul rețelelor de socializare, devenind unul dintre cele mai animate locuri. Echipele se formau spontan, regulile se adaptau după nevoie, iar râsetele se auzeau adesea mai tare decât scorul. La fel s-a întâmplat și la badminton și fotbal. Privind în urmă, nu îmi amintesc cine a câștigat. Îmi amintesc însă oamenii, glumele și sentimentul de prietenie care s-a construit atât de firesc.

Unul dintre momentele mele preferate a fost drumeția organizată în împrejurimile orașului. Norvegia are o frumusețe aparte. Fiordurile, munții și liniștea locurilor te fac să te oprești din când în când doar pentru a privi. Este un act de curaj, spun eu, să admiri o țară atât de mult, încât să ți se facă dor de casa ta.

Mă întreb: „Ce ne-am face fără amintiri?”. Îmi amintesc grupul. Îmi amintesc discuțiile purtate pe drum, fotografiile făcute în fiecare punct, precum și cântecele de tabără care au început spontan și au continuat aproape pe tot traseul. Îmi amintesc de momentul rostirii Rugăciunii inimii în urcușul nostru pe munte. A fost unul dintre acele momente simple în care realizezi că oamenii care îți erau aproape necunoscuți cu câteva zile înainte au devenit deja prieteni.

Am cântat „Imnul Tânărului Ieșean”, „Imnul ITO 2017”, cântecul nostru reprezentativ, „Dacă n-ai amintiri”, și multe altele dragi nouă. Prin intermediul acestora ne-am prezentat specificul de tineri veseli, zâmbitori, cu dorința sinceră de a aduce bucurie în jurul nostru și de a arăta că, dincolo de distanțe și limbi diferite, inimile simt la fel.

Congresul CTSM ne-a prezentat Ortodoxia trăită într-un context diferit de cel cu care suntem obișnuiți. La întoarcere, am realizat că tema congresului nu a rămas doar un titlu scris pe un afiș. Am văzut curajul de a trăi frumos la convertiții care au ales Ortodoxia; la tinerii care își mărturisesc credința departe de țară; la preoții și voluntarii care construiesc comunități în locuri unde acest lucru nu este deloc ușor; în prieteniile care s-au legat firesc; la oamenii care aleg să își trăiască viața cu sens. Am realizat că m-am întâlnit cu mulți oameni curajoși.

Dacă ar fi să păstrez un singur lucru din această călătorie, nu aș putea decât să prezint un album de amintiri și convingerea că frumusețea nu se găsește doar în locurile pe care le vizităm, ci îndeosebi în oamenii pe care îi întâlnim și în felul în care alegem să ne trăim viața. Poate că acesta este, până la urmă, adevăratul curaj de a trăi frumos. „Hristos în mijlocul nostru – Este și va fi!”

Mulțumim mult celor care cred în noi, tinerii. Mulțumim celor care investesc în formarea noastră. Mulțumim celor care au curajul de a o lua de la capăt, în ciuda nerecunoștinței, nepriceperii și, parcă, inutilității lucrării pe care o fac cu noi. Deși pare că nu observăm, vedem toată osteneala și o prețuim. Și să știți că nu vom uita mâna care ni s-a întins spre a ne ajuta să ne dumerim în cele ale veșniciei.

(Ioana Petrovici, voluntar al Asociației „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” și al Departamentului Misiune pentru Tineret)