O nouă biserică în Matalawe – povestea unei învieri
Atunci când am plecat spre Matalawe, un sat ascuns aflat dincolo de drumul spre Mlowa, la o Sfântă Liturghie misionară, am avut gândul că există posibilitatea să fie ca acum 15 ani, când ajungeam într-un sat şi oamenii ne aşteptau sub baobabi, iar episcopul decidea spațiul de slujire. Și exact așa a fost.
Atunci când am plecat spre Matalawe, un sat ascuns aflat dincolo de drumul spre Mlowa, la o Sfântă Liturghie misionară, am avut gândul că există posibilitatea să fie ca acum 15 ani, când ajungeam într-un sat şi oamenii ne aşteptau sub baobabi, iar episcopul decidea spațiul de slujire. Și exact așa a fost.
Am traversat câmpul ars de soare şi am ajuns la locul slujirii noastre. O împrejmuire de paie întărită cu bețe, având un turubai drept acoperiş. Aici, turubaiul – o pânză albastră întărită – e de făcut umbră şi de ferit de ploaie. Iar acum era acoperiş de biserică.
Noi am adus masa care a servit drept Sfântă Masă şi toate cele necesare slujirii, iar Înaltpreasfințitul Agathonicos împreună cu preoții au săvârșit Dumnezeiasca Liturghie.
Hristos, Dumnezeul nostru, S-a dat acestor oameni simpli care, precum păstorii la naşterea Sa, L-au primit, căutat şi aşteptat.
La finalul Sfintei Liturghii, toată comunitatea a participat la agapa pregătită de femeile din sat.
Aşa cum s-a întâmplat în Mlambasi sau în Mkombe, sate în care acum câțiva ani se slujea în astfel de „corturi” şi unde azi avem biserici de cărămidă construite cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Agathonicos, şi aici se va construi o mică biserică de cărămidă închinată Sfinților Apostoli Petru şi Pavel.
În timp, sperăm că şi drumul va fi mai practicabil. Acum a fost foarte greu de ajuns cu maşina. De regulă, doar cu piki piki – motocicleta mult dorită de toți – se poate ajunge în sat sau la pas, printre câmpurile şi pâlcurile de pădure arse de soare.
Ajungând în acest sat, în mijlocul acestor oameni care nu au nici confortul, nici educația, nici posibilitățile noastre de informare, am avut gândul că, cel mai adesea, nu conştientizăm deplin ceea ce avem. Ne-am născut cu toții într-un confort care ni se pare natural. Avem tot ceea ce ne dorim. Şi suferim că nu avem destul.
Câți nu trecem nepăsători pe lângă bisericile noastre aflate la fiecare colț de stradă – nu peste câmpuri, neobservând că sunt acolo sau neînțelegând tainele ce se petrec în ele?...
Împreună putem susține misiunea din Kidamali! Prin contribuția noastră, a tuturor, aducem îmbunătățiri semnificative în viața comunităților locale! Citește poveștile și donează pe ajutorpentrutanzania.ro!
Construim o nouă grădiniță în satul Mbumi
74 de botezuri la Centrul Misionar din Kidamali
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro