Lauda, pentru începător, este o încurajare. Și mai ales sfinții, pentru că mustrau atât de rar, recurgeau la laudă, astfel ca ucenicul să înțeleagă că faptele pentru care nu este lăudat nu sunt atât de bune ca acelea lăudate.

Dar și în cazul laudei, și în cazul îngăduinței, sfinții nu au urmărit decât un singur scop: dragostea, acel „să nu mâhnească”, pentru a-l câștiga pe om pentru Hristos.

(Ierodiacon Savatie Baștovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, Timișoara, 2002, p. 61)