Tema centrală a pericopei evanghelice din duminica a XII-a după Rusalii (cf. Matei 19, 16-26), pune în evidență „conflictul” dintre dorința tânărului de dobândi viața veșnică și atașamentul lui profund față de lucrurile materiale.

Un tânăr bogat a venit la Hristos ca să Îi adreseze o întrebare care îl preocupa: „Ce trebuie să fac ca să dobândesc viața cea veșnică?” (Matei 19, 16). Domnul i-a amintit poruncile lui Moise și, în sfârșit, porunca iubirii față de aproapele. Tânărul, cu o viață morală exemplară, a răspuns că le respectă încă din tinerețile lui, dar nu este „mulțumit”, ci dorește ceva mai mult. Văzându-l pe tânăr că își exprimă o dorință mai înaltă, Iisus i-a zis: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în Cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). Auzind aceasta, tânărul, parcă în chip ciudat, și-a schimbat intențiile și a plecat întristat pentru că avea multe avuții.

Unul dintre cele mai triste momente din Evanghelie este faptul că tânărul a plecat întristat. Din nefericire, dorința după avuții a învins dorința după desăvârșire. De ce? Pentru că a descoperit că îl „costa” prea mult să-L pună pe Iisus pe primul loc. Aceasta ne arată că lucrurile materiale nu pot umple sufletul omului.

Ce putem învăța din întâlnirea tânărului cu Mântuitorul Hristos?

În primul rând, problema nu este pur și simplu faptul că tânărul era bogat. Iisus îi descoperă că bogăția devenise lucrul de care inima lui era legată cel mai mult; adică, el voia viața veșnică, dar nu era pregătit să-L pună pe Dumnezeu mai presus de averile sale. Din acest motiv, și noi, trebuie să renunțăm la ceea ce ne stăpânește inima. Există lucruri care pot deveni stăpânii inimii noastre: banii, cariera, confortul, oamenii, imaginea noastră, plăcerile sau dorința de control.

Nu renunțăm pentru că lucrurile materiale sunt în sine rele, ci pentru că nimic nu trebuie să ocupe locul lui Dumnezeu. Ceea ce este important de reținut este faptul că atunci când Hristos devine comoara noastră, celelalte lucruri pământești își găsesc locul potrivit.

Tânărul bogat a plecat întristat pentru că a considerat că pierde prea mult dacă Îl urmează pe Hristos. Dar adevărul Evangheliei este că nimic din ceea ce lăsăm pentru Hristos nu se compară cu ceea ce câștigăm în El. Să nu devenim oameni care pleacă întristați de lângă Hristos fiindcă noi nu dorim să-I oferim ceea ce ne cere.

Ne punem întrebarea: ce alegem noi atunci când trebuie să alegem între Hristos și lucrul sau lucrurile de care ne-am legat atât de mult? Este ușor să spunem că Îl iubim pe Dumnezeu când, de fapt, nu ne costă nimic. Dar multa credință se vede atunci când Dumnezeu ne cere să renunțăm la ceva care ne este foarte drag.

Adevărata libertate nu înseamnă să avem tot ce ne dorim, ci înseamnă să nu fim robiți de ceea ce avem. Viața veșnică presupune să îi oferim lui Dumnezeu locul cuvenit și să nu fie robiți de lucrurile materiale care pot fi o piedică tristă în moștenirea veșniciei!