Indicatorii de calitate vor sta la baza finanțării universităților
Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, a declarat că finanțarea instituțiilor de învățământ superior se va face pe baza unei metodologii care va avea la bază indicatori de calitate.
"Nu se va mai pune problema finanțării pe baza ierarhizării și clasificării în condițiile în care această clasificare, ierarhizare a fost extrem de contestată și care de altfel este suspendată de către instanță în acest moment. Practic, începând cu 1 ianuarie, universitățile vor avea obligativitatea de a transmite datele pentru calcularea indicatorilor de calitate și pe baza acestora se va face pe baze competiționale finanțarea. De asemenea, acest lucru este valabil atât pentru licență, cât și pentru master și doctorat", a spus ministrul delegat.
Acesta a mai precizat că, prin intermediul OUG privind modificarea Legii 1/2011, s-a prevăzut că anul universitar începe, în prima zi lucrătoare a lunii octombrie și se încheie la 30 septembrie a anului calendaristic următor, astfel încât să nu existe altă posibilitate de interpretare.
"Am avut foarte multe probleme cu recunoașterea unor drepturi ale studenților în perioada dintre începutul lunii iulie și sfârșitul lunii septembrie pentru că nu se recunoștea faptul că anul universitar se termină pe data de 30 septembrie. Existau o serie întreagă de facilități de care beneficiau studenții și care erau puse la îndoială de diferiți operatori economici, fie din domeniul transporturilor și așa mai departe, transportul pe calea ferată, alocația pentru copiii orfani. Cu alte cuvinte, am precizat faptul că anul universitar începe de regulă în prima zi lucrătoare a lunii octombrie și se finalizează în 30 septembrie a anului calendaristic următor astfel încât să nu existe niciun fel de posibilitate de a se interpreta acest lucru", a afirmat Mihnea Costoiu.
Prin OUG adoptată luni de către Guvern s-a dat posibilitatea agenților economici și instituțiilor de cercetare de a finanța pe bază de contract tripartit studiile universitare de doctorat, a mai adăugat demnitarul.
"Pentru că exista o lipsă a legislației, mai mulți operatori economici erau nevoiți să aibă un contract exclusiv cu tânărul doctorand fără să aibă un contract cu universitatea și acest lucru nu era util și atunci prin această prevedere am dat posibilitatea realizării unui contract tripartit: universitate-student-agent economic", a arătat reprezentantul Ministerului Educației Naționale (MEN), subliniind că OUG adoptată luni prevede că CNR a devenit prin lege partener de dialog social al MEN.
"Nu mai este doar o structură consultativă generic definită, ci este prin lege un partener de dialog social și este o încununare a unor dialoguri pe care le-am avut în acest an", a declarat Costoiu.
Totodată, ministrul delegat a punctat că s-a abrogat articolul 132 alineatul 5 din legea educației care permitea Guvernului înființarea unei facultăți fără aprobarea Senatului universității, dar și articolul 125 alineatul 1 litera b care dădea posibilitatea ministrului Educației să blocheze finanțarea universităților în condițiile în care aveau divergență cu rectorul instituției de învățământ.
"Nu credem că este util să existe în mâna ministrului, indiferent cum se cheamă acesta, o pârghie prin care o universitate să fie pedepsită ca urmare a unei neînțelegeri cu un rector", a spus Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică.