Înfiinţarea Adunării Preoţilor Ortodocşi din Munchen

Ortodoxia în lume

Înfiinţarea Adunării Preoţilor Ortodocşi din Munchen

Adunarea Episcopilor Ortodocşi din Germania a aprobat înfiinţarea adunărilor de preoţi ortodocşi în oraşele Germaniei, provenind din jurisdicţii canonice diferite. Aceste adunări au ca scop intensificarea misiunii comune ortodoxe şi ajutorarea reciprocă în pastoraţie.

În 11 octombrie s-a semnat Actul constitutiv al Adunării Preoţilor Ortodocşi din Munchen. A avut loc o Sfântă Liturghie comună la Biserica Tuturor Sfinţilor din oraş, iar apoi preoţii s-au întâlnit la Centrul parohial din Munchen al Diocezei Mitropolitane a Patriarhiei Ecumenice, unde s-au discutat cele 11 paragrafe ale statutului.

Mărturisirea comună a ortodoxiei în societatea bavareză este ţinta principală a preoţilor ortodocşi participanţi. De asemenea, ortodoxia simte nevoia să răspundă pe o singură voce autorizată întrebărilor şi provocărilor societăţii. Învăţământul religios în şcolile bavareze, catehizarea tinerilor, participarea la manifestări culturale şi sociale sunt câteva dintre temele tratate la început de drum.

Traducere și adaptare: