Era o zi de duminică. Un episcop a vizitat împreună cu sinodia lui un oarecare sat din eparhia sa. Acolo l-a căutat pe preot şi i-a cerut să săvârşească Sfânta Liturghie.

Preotul era un tânăr simplu care nu ştia carte, dar din momentul în care a stat în faţa Sfintei Mese l-au înconjurat flăcări fără însă să-l ardă. Uimit de privelişte, episcopul îl cheamă după Sfânta Liturghie:

- Binecuvântează-mă, vrednice slujitor al lui Dumnezeu!

Preotul a amuţit:

- Cum e posibil ca un episcop să fie binecuvântat de un preot? l-a întrebat.

- Nu sunt vrednic să binecuvântez un preot care arată Sfintele Daruri “înflăcărat” de un foc dumnezeiesc şi care nu arde.

- Este vreodată posibil? a răspuns cu umilinţă preotul, ca preotul să săvârşească Sfintele Taine fără să fie înconjurat de focul dumnezeiesc?

Episcopul a admirat curăţenia sufletească a preotului şi purtarea lui şi a plecat entuziasmat.

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 51)