Infuzia de cătină albă combate astenia de primăvară

Social

Infuzia de cătină albă combate astenia de primăvară

Simona G., Suceava: "Cum poate fi utilizată cătina albă în tratamentele interne?"

Prof. Constantin Milică: În tratamentele naturiste, în uz intern, cătina albă se poate utiliza sub formă de: infuzie, care se prepară din 1-2 linguriţe fructe sfărâmate la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit până la răcire, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi, după mesele principale, ca sursă importantă de vitamine, cu efecte în combaterea unor boli ca scorbut, hepatită epidemică şi cronică, gripe, nevroze, astenie, diaree, reumatism, gută, stări de convalescenţă, lipsa poftei de mâncare şi unele boli de piele; decoctul din 2 linguri fructe zdrobite la 500 ml apă; se fierbe 2-3 minute, se infuzează 25-30 de minute, se îndulceşte cu miere de albine şi se beau 2 căni pe zi, fracţionate în înghiţituri rare, pentru tratarea aterosclerozei, pentru dureri de stomac şi ulceraţii ale pielii. Sucul din fructe proaspete şi bine coapte se prepară prin zdrobire şi stoarcere în prese cu site din plastic sau din materiale inoxidabile, pentru îndepărtarea sâmburilor. Se adaugă zahăr în cantitate egală cu a sucului şi se fierbe uşor timp de 15 minute. Sucul încă fierbinte se toarnă în sticle încălzite şi se păstrează la frig timp de 1-2 săptămâni. Dacă se prepară prin presare la rece, sucul îşi păstrează nealterate toate vitaminele. Se consumă câte 3 linguri pe zi în caz de gripă (asociat cu miere de albine şi polen), la tratarea scorbutului şi ca reconfortant în timpul iernii; siropul de cătină se prepară din 750 g fructe prospete şi zdrobite în storcătorul de fructe, care se fierb în 2 litri de apă şi se infuzează acoperit până la răcire. După răcire se strecoară, se adaugă 1 kg zahăr şi 3 linguriţe suc de lămâie şi se toarnă în sticle bine închise, unde se păstrează la loc răcoros şi întunecos. Se consumă câte 3-5 linguriţe pe zi în urticarie, boli ale capilarelor şi ca tonifiant în lunile de iarnă pentru bătrâni, copii şi gravide; uleiul de cătină se prepară din fructe uscate, care se amestecă cu o cantitate egală de ulei de floarea-soarelui. După 24 şi 48 ore se îmbogăţeşte uleiul cu încă 50% din doza de fructe. Se strecoară prin pânză deasă, se conservă la loc răcoros şi întunecat şi se consumă astfel: la copiii peste vârsta de 1 an se dau câte 5 picături de 3 ori pe zi; la adulţi se administrează în cure de câte o lună, de 2-3 ori pe an, consumând câte 20-60 de picături de 3 ori pe zi, în funcţie de stadiul maladiei şi de reactivitatea organismului.