Înmormântarea părintelui Ghervasie Gheorghe de la Schitul Pocrov
La Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ a fost oficiată astăzi slujba înmormântării protosinghelului Ghervasie Gheorghe, care a îndeplinit funcţia de egumen al schitului timp de peste trei decenii. După cum ne-a relatat arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, pentru sufletul părintelui Ghervasie s-au rugat 30 de preoţi şi numeroşi credincioşi. Delegatul Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost arhim. Luca Diaconu, exarh zona Neamţ. La finalul slujbei, arhim. Benedict Sauciuc a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a protosinghelului Ghervasie Gheorghe. „Faptul că părintele Ghervasie a mers la Schitul Pocrov când nimeni nu mai era acolo a însemnat foarte mult. A restaurat schitul şi de aceea putem spune că este al doilea ctitor după Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin. Părintele Ghervasie a venit la Pocrov în plin regim comunist, dând un nou suflu schitului. A reparat biserica şi corpul de chilii. Singur fiind, se lupta cu animalele, dar şi cu presiunile din partea potrivnicilor Bisericii. Cu toate acestea, a ţinut flacăra credinţei aprinsă la Pocrov. De multe ori când mergeam la Pocrov, Preacuvioşia Sa ne împărtăşea cuvânt de folos, spunând mereu: „Maica Domnului cea care ocroteşte Pocrovul să vă acopere şi pe voi“. Avea foarte mulţi fii duhovniceşti din părţile Neamţului sau Rădăşenilor. A fost un model pentru noi toţi, întrucât s-a pregătit toată viaţa pentru întâlnirea cu Mântuitorul Hristos“, a spus arhim. Benedict Sauciuc. (C. Ciofu)