Institutul de Gastroenterologie din Iaşi, reînfiinţat
Premierul Victor Ponta a semnat, ieri, în calitate de ministru interimar al Sănătăţii, un ordin prin care Institutul de Gastroenterologie din Iaşi a fost reînfiinţat, având buget propriu.
Premierul Victor Ponta a semnat, ieri, în calitate de ministru interimar al Sănătăţii, un ordin prin care Institutul de Gastroenterologie din Iaşi a fost reînfiinţat, având buget propriu. De asemenea, tot ieri a fost semnat şi ordinul prin care şi Institutul Inimii din Târgu Mureş revine la forma administrativă anterioară. „Domnul prim-ministru a semnat, în calitate de ministru interimar al Sănătăţii, două ordine. Unul pentru Institutul de boli cardio-vasculare din Târgul Mureş, care reorganizează actualul centru în institut din nou, dându-i autonomie financiară şi control asupra modului în care sunt gestionate fondurile institutului. Acelaşi lucru este emis într-un alt ordin şi semnat de prim-ministru pentru Institutul de Gastroenterologie de la Iaşi“, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
Acesta a precizat că fiecare dintre cele două institute va avea un manager care va participa la negocierea, stabilirea şi fundamentarea bugetului instituţiei medicale pe care o conduce. De asemenea, cele două institute vor avea bugete evidenţiate separat pentru a se cunoaşte exact care sunt sumele alocate şi cheltuielile necesare funcţionării.