Întâlnire în Biserica anglicană în privința hirotoniei femeilor ca episcop
În Biserica anglicană s-a dat startul unei întâlniri în care trebuie luată decizia dacă va fi permisă sau nu intrarea femeilor în rândul episcopilor.
O mare parte a membrilor Bisericii susțin această mișcare, împreună cu fostul Arhiepiscop de Canterbury, Dr. Rowan Williams cât și succesorul său, Justin Welby.
Biserica Angliei a hirotonit preoți din rândul femeilor în ultimii douăzeci de ani însă acum există o opoziție puternică la ideea ca femeile să fie și episcop.
În ultima săptămână, peste trei sute de preoți anglicani evangheliști și catolici au scris publicației The Times cerând Sinodului să nu aprobe noua Măsură deoarece nu oferă destule argumente pentru tradiționaliști, și va face mai mult rău decât bine, misiunii pe termen lung a Bisericii.
Legislația conține o dispoziție pentru oponenți, permițând parohiilor tradiționaliste să fie subordonate pe baza convingerile teologice unui preot sau unui episcop bărbat.Această dispoziție a câștigat consimțământul a 29 din 43 de episcopii al Bisericii anglicane.
Însă peste o mie de clerici au semnat o scrisoare deschisă publicației The Independent (ediția de duminică) îndemnând Sinodul să aprobe legislația.