Întâlnire de 30 de ani la Facultatea de Teologie din Sibiu
Absolvenții promoției 1979-1983 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu s-au reîntâlnit după 30 de ani de la finalizarea cursurilor de licenţă. Revederea de 30 de ani a avut loc pe 8 octombrie, în cetatea transilvană şi a început cu Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala mitropolitană, de un sobor de preoţi condus de pr. prof. dr. Dumitru Abrudan. Absolvenţii au venit la Sibiu împreună cu familiile şi au participat la Sfânta Liturghie, o parte dintre ei slujind în soborul de preoţi.
După Sfânta Liturghie, soborul de preoţi a oficiat un parastas pentru ierarhii, profesorii şi colegii trecuţi la Domnul. În Catedrala mitropolitană, absolvenţii s-au întâlnit şi cu Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. În cuvântul de bun-venit, ierarhul i-a felicitat pentru cei 30 de ani de slujire în ogorul Domnului, pentru dragostea frăţească de care au dat dovadă prin organizarea acestei revederi şi i-a îndemnat să fie misionari şi vestitori ai lui Dumnezeu până la sfârşitul vieţii.
Cuvântul de mulţumire din partea absolvenţilor a fost rostit de pr. conf. univ. dr. Mircea Ielciu, prodecanul Facultăţii de Teologie din Sibiu, iar ca semn de prețuire și de mulțumire, absolvenții i-au oferit ierarhului un buchet de flori.
Întâlnirea a continuat în Aula “Mitropolit Ioan Meţianu”, unde alături de pr. prof. dr. Dumitru Abrudan, au fost prezenţi şi rectorul Institutului Teologic Universitar de la acea vreme, pr. prof. univ. dr. Constantin Voicu, îndrumătorul de an al promoţiei 1979-1983, pr. prof. univ. dr. Dorin Oancea, şi actualul decan al instituţiei sibiene, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel. Absolvenţii şi-au prezentat fiecare în parte activitatea pastoral-misionară din cei 30 de ani de slujire preoţească, situaţia familială şi celelalte realizări personale.
(Sursa: mitropolia-ardealului.ro)