Întâlnire interdisciplinară în cadrul AIDRom Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Întâlnire interdisciplinară în cadrul AIDRom Iaşi

Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România - AIDRom, în colaborare cu Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Iaşi, a organizat marţi, 5 februarie 2013, un training interdisciplinar adresat specialiştilor care lucrează în domeniul traficului de persoane.

În sediul Centrului de Informare şi Suport Comunitar AIDRom Iaşi, aflat în aşezământul social al parohiei „Sfântul Haralambie“ din Iaşi, a avut loc, în urmă cu două zile, un training interdiscilplinar. Activitatea face parte din proiectul „O persoană informată este o persoană protejată - Promovarea bunelor practici printr-o reţea europeană în prevenirea traficului de persoane cu scopul exploatării prin muncă“. HOME/2010/ISEC/AG/ THB-009 şi a avut ca scop prezentarea ghidului multilingv „Promovarea bunelor practici privind prevenirea traficului de persoane prin muncă forţată“, ca instrument de lucru în lupta împotriva traficului de persoane prin muncă forţată. „Acest ghid este un instrument care să ne ajute să facem practicile existente vizibile, să facilităm posibilităţile de a le transfera în alte ţări şi de a îmbogăţi baza de date şi informaţii a Uniunii Europene în ceea ce priveşte traficul de persoane pentru muncă forţată“, a spus Otilia Serdenciuc, consilier al Centrului de Informare şi Suport Comunitar AIDRom Iaşi. La întâlnire au participat specialişti ai instituţiilor specializate în lupta împotriva traficului de persoane, reprezentanţi ai Bisericii, precum şi reprezentanţi ai ONG-urilor locale implicate în campanii de combatere a traficului de persoane. „Principalele subiecte de discuţii au fost: modalităţi de prevenire şi combatere a traficului de persoane prin muncă forţată, crearea de reţele de cooperare la nivel naţional şi internaţional în lupta împotriva traficului de persoane, implicarea activă a Bisericilor şi a organizaţiilor non-guvernamentale în combaterea acestui fenomen, punându-se accent pe îndrumări practice“, a adăugat Otilia Serdenciuc. Proiectul „O persoană informată este o persoană protejată“ este implementat în perioada 7 iunie 2011-6 iunie 2013 de Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România - AIDRom, în parteneriat cu alte trei organizaţii: Fundaţia „Lampas“ din Oradea, „Verein für Internationale Jugendarbeit Landesverein Württemberg“ din Stuttgart - Germania şi „Diakonisches Werk Bremen“ din Germania. Proiectul urmăreşte combaterea traficului de persoane prin muncă forţată, una dintre cele mai dramatice încălcări ale drepturilor omului, dar şi una dintre cele mai profitabile activităţi infracţionale din zilele noastre prin realizarea unei reţele interdisciplinare, instituţii publice - societate civilă, la nivel european şi prin elaborarea unui ghid multilingv privind promovarea bunelor practici în prevenirea traficului de persoane prin muncă forţată şi identificarea şi asistenţa victimelor acestuia.