Întâlniri catehetice săptămânale în parohia Hârtop

Arhiepiscopia Iaşilor

Întâlniri catehetice săptămânale în parohia Hârtop

Copiii parohiei Hârtop - Bârgăoani, Protopopiatul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, participă, în fiecare duminică, la Sfânta Liturghie, alături de enoriaşii din localitate. Biserica parohială, veche de 100 de ani, este locul în care se defăşoară catehezele parohiale pentru cei mici. Sfântul lăcaş a fost reconsolidat şi înfrumuseţat cu obiecte bisericeşti în ultimii ani.

Parohia Hârtop desfăşoară un program de catehizare a copiilor, dar şi diverse activităţi moral-religioase. În fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, copiii sunt implicaţi, la îndemnul preotului paroh, în cercuri de literatură şi poezie ortodoxă. De asemenea, micii enoriaşi vizionează filme religioase. "În cadrul întâlnirilor noastre din Biserica «Sfântul Procopie» rostim împreună cu cei mici câte un acatist pentru ca ei să se deprindă cu rugăciunea. De fiecare dată lecturăm împreună din Vechiul Testament şi din Noul Testament, precum şi învăţături din Pateric, pentru a ne forma o imagine a primelor veacuri ale Bisericii", a explicat pr. paroh Constantin Iustin Rotariu. În vacanţa de vară, copiii din parohie sunt răsplătiţi pentru efortul lor de a se implica în activităţile catehetice cu excursii la mănăstiri şi la obiectivele turistice. Cu prilejul marilor sărbători de peste an, persoanele nevoiaşe din parohie primesc pachete cu alimente, iar copiilor li se oferă daruri. Parohul de la Hârtop este implicat în activitatea Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Piatra Neamţ, unde, alături de pr. Nicolae Nicău, organizează diferite întâlniri cu tinerii, analizează teme religioase "care frământă societatea secularizată din zilele noastre". De asemenea, sunt organizate evenimente prilejuite de sărbătorile de peste an în centrele de ocrotire socială sau în instituţii ale statului.

Biserica "unguraşilor" din Hârtop a împlinit 100 de ani

Satul Hârtop, comuna Bârgăoani, este situat în partea de răsărit a judeţului Neamţ, la 16 km spre răsărit de oraşul Piatra Neamţ. Originea satului nu este cunoscută, dar conform tradiţiei şi bătrânilor satului, locuitorii ar fi venit din Ardeal, aşezându-se pe un teren cu o poziţie frumoasă, având numele de "unguraşi". Întrucât aceste meleaguri aparţineau boierilor, cele câteva familii au fost nevoite să-şi mute casele, unde se află şi astăzi, terenul acesta fiind unul neproductiv în acele vremuri. Conform tradiţiei, primul care "ar fi bătut parul" să-şi faca o casă s-ar fi numit "Hârtopeanul", de unde şi numele satului. Biserica "Sfântul Procopie" - Hârtop, Protopopiatul Piatra Neamţ, a fost ridicată în anul 1912 cu banii sătenilor, anul trecut împlinind 100 de ani de când a fost sfinţită prima dată. Este în formă de cruce treflată, alcătuită dintr-o încăpere mai mare cu un pronaos în partea apuseană care serveşte ca pridvor. Intrarea în sfântul lăcaş se realizează printr-o uşă sculptată, având pe ea chipul Sfântului Procopie, ocrotitorul lăcaşului de închinăciune şi al satului. Biserica parohiei Hârtop a fost târnosită de mitropolitul Pimen Georgescu, al Moldovei şi Sucevei, pe 16 septembrie 1912, în timpul preotului Ştefan Mariş, ostenitori fiind N. B. Stan, învăţătorul satului, Gh. Mancaş şi Gh. Dobreanu. Cele două clopote au fost turnate în anul 1910 prin osteneala înv. N. B. Stan. Catapeteasma este formată din trei rânduri de icoane, pictura acestora fiind executată de pictorul C. Antoniu din Piatra Neamţ în anul 1912. Este deosebită, întrucât poartă caracteristicile picturilor bizantine. Pe 18 octombrie 1992 sfântul lăcaş a fost resfinţit de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. Slujba de binecuvântare a fost oficiată ca urmare a lucrărilor de restaurare întreprinse în timpul preotului Cătălin Secară, în prezent paroh la Hlăpeşti, Protopopiatul Piatra Neamţ.

"La fiecare slujbă, credincioşii sunt povăţuiţi pe calea mântuirii"

Din luna noiembrie a anului 2006, parohia Hârtop este păstorită de părintele Constantin Iustin Rotariu. În anii care au urmat, părintele paroh, ajutat de credincioşii din Hârtop, a realizat mai multe lucrări de restaurare a Bisericii "Sfântul Procopie", care au constat în renovarea pereţilor exteriori, vopsirea interiorului şi reconsolidarea temeliei lăcaşului de închinăciune. "Am primit donaţii constând în strane, uşi sculptate, strana Maicii Domnului, iconostasul Învierii şi alte obiecte de mobilier bisericesc. Din diverse donaţii s-a cumpărat o Evanghelie nouă, sfinte cruci, cădelniţe, icoane şi prapuri noi", a spus pr. paroh Constantin Iustin Rotariu. În anul 2009, lângă biserica parohială a fost ridicată o troiţă din lemn de stejar. În fiecare duminică şi sărbătoare, în biserica parohiei Hârtop se oficiază Sfânta Liturghie, iar sâmbăta de la ora 16:00 şi în ajunul sărbătorilor se slujeşte Vecernia. În posturile de peste an enoriaşii participă la Taina Sfântului Maslu. "La fiecare slujbă, credincioşii sunt povăţuiţi pe calea mântuirii", a subliniat parohul de la Hârtop.

Citește despre: