Întâlniri cultural-misionare în două parohii ieşene

Arhiepiscopia Iaşilor

Întâlniri cultural-misionare în două parohii ieşene

La Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi va începe astăzi seria manifestărilor din cadrul Simpozionului „Hristos - Calea, Adevărul şi Viaţa“, ediţia a XVI-a. Arhim. Constantin Chirilă, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi, va vorbi duminică la Biserica „Sfântul Apostol Toma“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun despre Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Sfintei Împărtăşanii.

Tema din acest an a Simpozionului „Hristos - Calea, Adevărul şi Viaţa“, organizat la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata, este „A fi creştin astăzi“. În această seară, de la ora 18:00, va avea loc vernisajul expoziţiei internaţionale „Dialog cu sacrul“ (prezintă prof. dr. Petru Bejan, critic de artă). De la ora 18:45 va avea loc o masă rotundă cu titlul „Frumosul în viaţa creştinului“ (accepţiunea frumosului astăzi). Mâine-seară, de la ora 18:00, simpozionul va continua cu o întâlnire în cadrul căreia se va aborda tema „Demnitatea creştină a tânărului de azi“. Duminică, 9 decembrie, de la ora 17:00, va avea loc întâlnirea cu tema „A fi creştin astăzi“. Vor participa preoţi profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa şi de la parohiile din Iaşi, precum şi cadre didactice de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Corul parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ va susţine la final un concert de colinde, apoi va fi vizionat filmul „Gianna Jessen, supravieţuitoarea unui avort“. „Invităm pe toţi credincioşii să participe la acest eveniment de mare importanţă“, a spus pr. paroh Mircea Stoleriu.

Conferinţă dedicată Spovedaniei şi Împărtăşaniei, la Iaşi

La Biserica „Sfântul Apostol Toma“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun va avea loc duminică, 9 decembrie, de la ora 17:00, conferinţa „Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Sfintei Împărtăşanii“. Prelegerea va fi susţinută de arhim. Constantin Chirilă, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi. În deschiderea întâlnirii, copii de la Şcoala „Nicolae Toniţa“ din Iaşi vor susţine un concert de colinde. „După susţinerea conferinţei de către arhim. Constantin Chirilă, credincioşii vor putea adresa întrebări pe marginea temei alese. La final, corul tinerilor teologi al Mănăstirii Golia va susţine un repertoriu de colinde“, a declarat pr. paroh Toma Gradinaciuc, care este şi protopop al Protopopiatului Iaşi 1. Din anul 2005, în parohia „Sfântul Toma“ a început un program cultural-misionar care are o temă mai largă intitulată „Tu, Doamne, ai cuvintele vieţii veşnice!“. Acest program se concretizează în Postul Mare şi în Postul Crăciunului când se organizează o conferinţă pe o anumită temă.