Întâlniri duhovniceşti în Postul Mare organizate în Arhiepiscopia Râmnicului

Arhiepiscopia Râmnicului

Întâlniri duhovniceşti în Postul Mare organizate în Arhiepiscopia Râmnicului

În cadrul manifestărilor organizate cu prilejul „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei  Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română”, Arhiepiscopia Râmnicului organizează în perioada Postului Sfintelor Paşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Gherasim, Întâlnirile duhovniceşti „Spovedania, Euharistia şi martirajul în viaţa Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos”.

Întâlnirile duhovniceşti se desfăşoară sub coordonarea Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, ca o continuare a comuniunii liturgice, prin reafirmarea permanentă a dogmelor şi învăţăturilor creştine, spre redes­co­pe­ri­rea Tainei Spo­vedaniei, ca mij­loc de vinde­ca­re şi înnoire spirituală a vieţii credincioşilor, precum şi evi­den­ţierea im­por­tan­ţei şi obligativităţii Tainei Spo­ve­da­niei, ca pregătire pentru pri­mirea Sfintei Euharistii.

Programul Întâlnirilor duhovniceşti „Spovedania, Euharistia şi martirajul în viaţa Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos” este următorul:

- Miercuri, 19 martie, ora 17.00 – Arhim. Laurenţiu Popa, Stareţul Mănăstirii Stănişoara, „Iertarea păcatelor şi Sfânta Euharistie – arvuna vieţii veşnice", la Aşezământul Pastoral Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, sala „Iosif Episcopul”.

- Miercuri, 26 martie, ora 17.00 – Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, „Sfinţii Martiri Brâncoveni –  sacrificiul copiilor şi jertfa părinţilor pentru viaţa în Dumnezeu”, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, Râmnicu Vâlcea.

- Vineri, 4 aprilie, ora 18.00 – Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, „Acrivie şi pogorământ în aplicarea Sfintelor canoane la Taina Spovedaniei” la Aşezământul Pastoral Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, sala „Iosif Episcopul”.

- Luni, 7 aprilie, ora 17.00 – Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Sava, „Fiul Risipitor – model de pocăinţă. O perspectivă liturgico-pastorală”, la Aşezământul Pastoral Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, sala „Iosif Episcopul”.

Întâlnirile vor avea loc în Aşezământul Pastoral – Social „Sfântul Ierarh Calinic” din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului şi la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea. Intrarea va fi liberă. (Sursa: Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului)