Întronizarea noului Arhiepiscop al Râmnicului

Arhiepiscopia Râmnicului

Întronizarea noului Arhiepiscop al Râmnicului

La Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, în Duminica Rusaliilor, duminică, 8 iunie 2014, Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul a fost întronizat Arhiepiscop al Râmnicului.

Sărbătoarea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Arhiepiscopală începând cu orele 09.00 de către un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolit al Olteniei.

Alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu s-au aflat următorii ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscop ales al Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În Catedrala Arhiepiscopală au fost prezenţi înalţi demnitari de stat, reprezentanţi ai autorităţilor locale, civile şi militare, personalităţi din lumea academică şi culturală, stareţi şi stareţe de la mănăstirile din eparhie şi din ţară, numeroşi preoţi şi credincioşi.

După săvârşirea Sfintei Liturghii a avut loc ceremonia de întronizare a noului Arhiepiscop al Râmnicului în persoana Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie care a fost ales în această demnitate în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 22 mai 2014.

În cadrul ceremoniei de întronizare, Gramata mitropolitană a fost citită de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Apoi, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a oferit Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie însemnul rangului arhiepiscopal mantia, crucea şi engolpionul, precum şi camilafca, după care l-a condus la tronul arhieresc unde i-a înmânat cârja arhipăstorească şi l-a întronizat ca Arhiepiscop al Râmnicului.

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar patriarhal, a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, şi l-a felicitat pe noul Arhiepiscop al Râmnicului. Totodată, domnul Victor Opaschi, Secretar de Stat la Secretariatul de Stat pentru Culte, a dat citire mesajului de felicitare din partea domnului Victor Ponta, primul ministru al României.

În continuare, Părintele Nicolae Proteasa, Directorul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea a dat citire, din partea clerului, mesajului de bun venit adresat Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie.

A urmat cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, la finalul căruia l-a felicitat pe Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie.

La rândul său, noul Arhiepiscop al Râmnicului în cuvântul său a adus slavă Preasfintei Treimi şi a adresat câteva gânduri în ceea ce priveşte misiunea Sa. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru încrederea acordată, Înaltpreasfinţitului Mitropolit Irineu pentru propunerea şi susţinerea pentru această înaltă chemare şi a încheiat mulţumind celor prezenţi.

După ceremonia de întronizare, pe treptele Reşedinţei Arhiepiscopale, având alături pe ierarhii prezenţi la evenimentul sărbătoresc de astăzi, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, l-a prezentat credincioşilor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie care i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi.

La eveniment au fost prezente numeroase oficialităţi, monahi şi monahii, numeroşi preoţi şi credincioşi din eparhie şi din ţară. (Sursa: arhiram.ro)