Întrunirea asistenţilor sociali din Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Întrunirea asistenţilor sociali din Iaşi

Structura Teritorială Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali şi Universitatea „Al. I. Cuza“ (UAIC) din Iaşi, prin Departamentul „Sociologie şi Asistenţă Socială“ al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, au organizat ieri în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a UAIC din Iaşi „Zilele Asistenţei Sociale“.

Partenerii evenimentului au fost Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Asociaţia „Alternative Sociale“, Asociaţia „Centrul Diecezan Caritas Iaşi“ şi Fundaţia „Star Of Hope“. Pe lângă reprezentanţii instituţiilor menţionate, la deschiderea lucrărilor au participat studenţi de la Secţia Teologie Socială a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi de la Departamentul „Sociologie şi Asistenţă Socială“ al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice.

Prof. dr. Vasile Işan, rectorul universităţii, şi-a exprimat mulţumirea pentru că „profesioniştii din asistenţa socială“ îşi doresc îmbunătăţirea acestui domeniu cu teorii coerente aplicative. În continuare, rectorul Vasile Işan a felicitat-o pe conf. univ. dr. Daniela Tatiana Şoitu, care a fost şi moderatorul întâlnirii, mulţumind profesorilor de la UAIC din Iaşi care au înfiinţat specializarea Asistenţă Socială. În continuare a luat cuvântul prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, apoi Magdalena-Roxana Necula, preşedintele Structurii Teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali, a accentuat că implicarea echipei pe care o reprezintă în activităţile structurii teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România „vizează exclusiv dimensiunea profesională a domeniului asistenţei sociale, reprezentarea asistenţilor sociali din judeţul Iaşi, dar şi a muncii acestora“. Au mai susţinut alocuţiuni Niculina Karacsony, director adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, şi Andrei Buiceag, director executiv în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi. Evenimentul a continuat cu o serie de dezbateri care au avut ca temă principală „Responsabilitate, comunitate şi participare socială“.