Întrunirea lunară cu preoţii Protopopiatului Iaşi 2
Preoţii din Protopopiatul Iaşi 2 s-au reunit ieri în şedinţa lunară. Întrunirea a avut loc în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi.
Preoţii din Protopopiatul Iaşi 2 s-au reunit ieri în şedinţa lunară. Întrunirea a avut loc în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi. Părintele Valentin Bogos de la parohia Isaiia a susţinut tema cu titlul „Practici necanonice privitoare la oficierea Tainei Sfântului Maslu“, arătând necesitatea uniformizării oficierii Tainei Sfântului Maslu şi evitarea diverselor „obiceiuri“ locale solicitate de multe ori de credincioşi. În continuare, pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, a subliniat faptul că pe lângă situaţiile uzuale de oficiere a Tainei Sfântului Maslu sunt şi situaţii excepţionale şi trebuie ca preotul să aibă un răspuns canonic şi duhovnicesc pentru toate acestea, astfel încât să nu fie lezaţi nici credincioşii şi nici rânduiala Bisericii să nu fie încălcată. „Întâlnirea preoţilor şi credincioşilor în rugăciune la oficierea Tainei Sfântului Maslu este un moment de bucurie şi comuniune, care trebuie să dăinuiască în sânul Bisericii, fiind ziditor sufleteşte atât pentru unii, cât şi pentru ceilalţi“, a subliniat pr. protopop Vilie Doroşincă. În partea a doua a întâlnirii au fost transmise hotărârile Centrului eparhial Iaşi, fiind abordate mai multe probleme administrative. (C. Ciofu)