Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Paşcani
Preoţii din Protopopiatul Paşcani s-au reunit ieri în şedinţă lunară. Părintele Vasile Alexa de la parohia Valea Seacă a susţinut referatul "Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie în Postul Mare". Tema s-a axat pe latura practică a Sfintei Spovedanii şi a ceea ce înseamnă dialogul duhovnicului cu credinciosul în timpul mărturisirii. "Prin Spovedanie preotul trebuie să aibă în vedere deschiderea sufletului, a inimii credinciosului şi conştientizarea păcatelor pe care omul le face. Părintele Vasile Alexa a prezentat o clasificare a păcatelor care afectează relaţia între om şi Dumnezeu. S-a avut în vedere ca în fiecare parohie preoţii să se axeze mai mult pe pregătirea duhovnicească a credincioşilor în perspectiva primirii Sfintei Împărtăşanii", a declarat pentru Radio TRINITAS pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani. (C.C.)