Întrunirea preoților din Protopopiatul Săveni
La sediul Protopopiatului Săveni a avut loc ieri conferința lunară cu preoții, în cadrul căreia pr. Ionuț Bădrăgan de la parohia Brăteni a susținut referatul cu tema „Preacinstirea Maicii Domnului, argumente patristice și scripturistice“. „Tema prezentată a adus în atenția tuturor motivele pentru care poporul român creștin-ortodox a avut întotdeauna evlavie către Maica Domnului, explicându-se numărul mare de biserici ridicate în cinstea ei“, a declarat pr. Constantin Macuc, protoiereul Protopopiatului Săveni. În continuarea întrunirii s-au discutat mai multe probleme administrative și s-au transmis informările venite de la Centrul Eparhial Iași.