Întruniri ale profesorilor de religie la Vlădeni şi la Lespezi
Joi, 15 noiembrie 2012, la Şcoala gimnazială nr. 1 din Vlădeni, judeţul Botoşani, a avut loc întâlnirea profesorilor de religie din Cercul pedagogic Bucecea.
Joi, 15 noiembrie 2012, la Şcoala gimnazială nr. 1 din Vlădeni, judeţul Botoşani, a avut loc întâlnirea profesorilor de religie din Cercul pedagogic Bucecea.
Evenimentul a debutat cu lecţia demonstrativă „Dumnezeu a făcut cerul şi pământul“, susţinută de pr. prof. Claudiu Constantin Oniciuc cu elevii clasei I de la Şcoala Vlădeni, urmat de un scurt program artistic, susţinut de un grup de elevi de gimnaziu pregătiţi de pr. prof. Claudiu Constantin Oniciuc şi doamna profesoară Daniela Onica Podaru. A urmat slujba de Te Deum, în biserica „Înălţarea Domnului“ din comuna Vlădeni, oficiată de părinţii profesori Vasile Emanoil Creţu şi Claudiu Constantin Oniciuc, avându-l în frunte pe pr. inspector Petru Georgel Chichioacă.
Programul a continuat cu prezentarea unui referat, de către prof. Sonia Nistea, cu tema „Importanţa educaţiei religioase în formarea trăsăturilor pozitive de caracter ale copiilor“.
O altă întâlnire a profesorilor de religie a avut loc sâmbătă, 9 noiembrie 2012, la liceul tehnologic din localitatea Lespezi, judeţul Iaşi, unde s-au reunit cadrele didactice care predau în zona Paşcani.
Evenimentul a debutat cu oficierea Tainei Sfântului Maslu la Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ din localitatea Dumbrava, comuna Lespezi, de către pr. Nicu Toia şi pr. Ovidiu Drâmbu, şi a continuat cu susţinerea unei lecţii demonstrative de către prof. Maria Oniceanu.
Activitatea a continuat cu prezentarea referatului cu tema „Modalităţi de predare a religiei la clasa pregătitoare“ de către doamnele profesoare Nicoleta Ungureanu şi Smărăndiţa Lupu, de la Şcoala „Iordache Cantacuzino“, Paşcani. La rândul său, pr. profesor Muraru Ionuţ a subliniat rolul Tainei Sf. Maslu în viaţa tinerilor, precum şi al activităţilor formativ-educative cu tematică religioasă. (C.N.)