Întruniri preoțești în protopopiatele Târgu Neamț și Ceahlău
La sediul Protopopiatului Târgu Neamț a avut loc joi ședința lunară cu preoții. Tema “Efectele televiziunii asupra minții umane“ a fost susținută de pr. Constantin Platon de la parohia Bledea.
La sediul Protopopiatului Târgu Neamț a avut loc joi ședința lunară cu preoții. Tema “Efectele televiziunii asupra minții umane“ a fost susținută de pr. Constantin Platon de la parohia Bledea. “Lucrarea a fost urmărită cu mult interes de părinții prezenți în sală. În final, s-au făcut propuneri ca să se trateze această temă și la predicile din sfintele biserici mai ales că suntem în perioada postului. Astfel este necesară intensificarea rugăciunii și a participării credincioșilor la sfintele slujbe“, a spus pr. Ioan Dogariu, protoiereul Protopopiatului Târgu Neamț.
Tot joi, 10 iunie, a avut loc întrunirea lunară a preoților din Protopopiatul Ceahlău. Cu acest prilej, a fost susținută tema „Ocrotirea mediului înconjurător, o cerință umană a zilelor noastre: grija și responsabilitatea pentru păzirea creației întregi“ de către pr. Ionel Crețu de la parohia Pârâul-Pântei. “Intervenția omului conștient influențează în bine natura, în schimb atunci când nu se păstrează un echilibru se distruge natura. De aceea toate acțiunile noastre cu mediul înconjurător trebuie bine chibzuite pentru a nu depăși anumite limite care mențin echilibrul biologic necesar naturii și omului. Poluarea care se face astăzi înseamnă murdărirea, intoxicarea, otrăvirea solului, a aerului, a spațiului sonor, acestea împovărează viața și mediul înconjurător. S-a ajuns la această situație din cauza procesului tehnic și științific, depășindu-se anumite limite, iar toate acestea se vor răsfrânge ca un bumerang împotriva noastră. De aceea, azi, mai mult decât oricând, omul are datoria de a viețui în așa fel încât să păstreze în perfectă armonie ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu“, a amintit pr. Mihai Damian, protoiereul Protopopiatului Ceahlău. (C.C.)